PSIHOFIZICĂ s.f. Disciplină care studiază raporturile dintre fenomenele psihice și fizice pe bază de observație și de experiment. [Gen. -cii. / < fr. psychophysique].

psihofizică f. doctrina raporturilor între faptele psihice și fizica.

*psihofízică f. (vgr. psyhé, suflet, și fizică). Știința raporturilor dintre fenomenele psihice și fizică.

psihofizic, ~ă [At: MAIORESCU, CR. II, 143 / S și: psich~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr psychophysique, ger Psychophysik] 1 sf Curent psihologic care studiază, pe cale experimentală, raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor fizici și intensitatea stărilor psihice corespunzătoare, dând o formulare matematică concluziilor obținute. 2 a Care aparține psihofizicii (1). 3 a Privitor la psihofizică (1). 4 a Specific psihofizicii (1). 5 a Care aparține psihicului și fizicului. 6 a Privitor la psihic și la fizic. 7 Specific psihicului și fizicului.

PSIHOFIZIC, -Ă I. adj. 1. referitor la psihofizică. 2. care permite psihicului și fizicului. II. s. f. curent psihologic care studiază raporturile dintre fenomenele psihice și fizice pe bază de observație și de experiment. (< fr. psychophysique)

psihofizică s. f., g.-d. art. psihofizicii

psihofizică s. f., g.-d. art. psihofizicii

psihofizică s. f., g.-d. art. psihofizicii

PSIHOFÍZIC, -Ă (< fr., germ. {i}) s. f., adj. 1. S. f. Domeniu de cercetare în psihologie, constituit în sec. 19 de G. Th. Fechner, care studiază raporturile dintre stimulii fizici și senzații. P. a descoperit pragul senzorial absolut (intensitatea stimulului începând de la care se produce o senzație) și pragul diferențial (diferența de intensitate a stimulilor începând de la care se produc două senzații diferite). 2. Adj. Privitor la psihofizică (1), care aparține psihofizicii.