prusian, ~ă smf, a [At: TÂMPEANUL, G. 30 / 9 / P: ~si-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr prussien] (Rar) 1-9 Prusac (1-9).

PRUSIAN, -Ă, prusieni, -e, adj. Prusac¹. – Pronunțat: -si-an.

*prusián, -ă s. (fr. Prussien). Locuitor din Prusia. Adj. Regatu Prusian. – Și Prusác, subst. (rus. pol. Prusak). Ca adj. -ăcésc, ca adv. -ăcéște. Prusac ca adj. e neol. (Cp. cu Cazac, Poleac, Rusnac). Vechĭ Prus (vsl. Prúsinŭ).

prusian (desp. -si-an) adj. m., s. m., pl. prusieni (desp. -si-eni); adj. f., s. f. prusiană, pl. prusiene

prusian (-si-an) adj. m., s. m., pl. prusieni (-si-eni); adj. f., s. f. prusiană, pl. prusiene

prusian s. m., adj. m. (sil. -si-an), pl. prusieni (sil. -si-eni); f. sg. prusiană, g.-d. art. prusienei, pl. prusiene

PRUSIAN s., adj. 1. s. v. prusac. 2. adj. v. prusac.

PRUSIAN s., adj. 1. s. prusac, (Transilv.) prais, (înv.) prus. 2. adj. prusac, (rar) prusăcesc, prusienesc, (înv.) prus, prusesc.

PRUSIANĂ s. f. (< fr. prussien): limbă baltică vorbită de prusieni, vechii locuitori ai Prusiei orientale, denumită și vechea prusiană. Cuceriți de cavalerii teutoni, vechii prusieni au fost nevoiți să adopte germana încă din secolul al XVI-lea; p. a devenit astfel o limbă moartă în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Este cunoscută prin Dicționarul de la Elbing (cu 802 cuvinte), păstrat într-un manuscris din secolul al XV-lea, și prin câteva traduceri de texte religioase din secolul al XVI-lea.