PROLETAR, -Ă, proletari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține proletariatului, privitor la proletariat. 2. S. m. și f. Cetățean sărac din Roma antică, ale cărui bunuri nu depășeau o limită foarte scăzută (prevăzută de lege). 3. S. m. și f. Persoană care face parte din proletariat. – Din fr. prolétaire.

proletar, ~ă [At: NEGULICI / V: (nob) prolet a / Pl: ~i, ~e / E: fr prolétaire] 1 sm Cetățean sărac din Roma antică, considerat ca aparținând ultimei clase de cetățeni și fiind scutit de impozite. 2 smf (Iuz) Muncitor. 3 a Care aparține proletariatului. 4 a Referitor la proletariat. 5 a Realizat de proletariat. 6 a De proletar. 7 a Format din proletari Si: (frî) proletarian.

PROLETAR, -Ă, proletari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține proletariatului, privitor la proletariat. 2. S. m. și f. Cetățean sărac din Roma antică, ale cărui bunuri nu depășeau o limită foarte scăzută (prevăzută de lege). 3. S. m. și f. Muncitor, cu un nivel de viață relativ scăzut, care, pentru a-și câștiga existența, își vinde forța de muncă pentru un salariu în general mic. – Din fr. prolétaire.

PROLETAR¹, -Ă, proletari, -e, adj. De proletariat, al proletariatului, propriu proletariatului. Întinerită-i firea sub cer de primăvară. Pe drum se-nșir-o oaste: e oastea proletară. PĂUN-PINCIO, P. 93. Pe lîngă mese lunge stătea posomorită, Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită, Copii săraci și sceptici ai plebei proletare. EMINESCU, O. I 56.

PROLETAR, -Ă adj. Referitor la proletariat, al proletarilor. // s.m. și f. 1. Om sărac din rîndul cetățenilor liberi ai Romei antice, ale cărui bunuri nu depășeau o limită foarte scăzută. 2. Muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de producție și nevoit să-și vîndă forța de muncă pentru a putea trăi. [< lat. proletarius, cf. fr. prolétaire].

PROLETAR, -Ă I. adj. referitor la proletariat, care aparține proletariatului. II. s. m. f. 1. cetățean sărac, liber, din Roma antică. 2. muncitor salariat din societatea capitalistă, lipsit de mijloace de producție. (< fr. prolétaire)

PROLETAR¹ ~ă (~i, ~e) Care ține de proletariat; propriu proletariatului. /<fr. prolétaire

proletar m. 1. cetățean sărac din ultima clasă la Romani; 2. azi, cei ce n’au avere nici vr’o profesiune îndestul de lucrativă. ║ a. copii săraci și sceptici ai plebei proletare EM.

*proletár m. (lat. proletarius, d. *proletum, populațiune, care vine d. proles, rasă, din răd. ol, ca și abolesc, adolescent). În vechea Romă, sărac din ultima clasă, scutit de bir și considerat numaĭ din punctu de vedere a munciĭ pe care ar fi putut-o îndeplini: populațiunea Romeĭ în timpu imperĭuluĭ se compunea în mare parte din proletarĭ. Om care n’are altă avere de cît munca mînilor. Proletar intelectual, muncitor care trăĭește din munca creĭeruluĭ (scriind, vorbind, cîntînd, pictînd ș. a.). Adj. Populațiune proletară.

prolet, ~ă a vz proletar

proletar adj. m., s. m., pl. proletari; adj. f., s. f. proletară, pl. proletare

proletar adj. m., s. m., pl. proletari; adj. f., s. f. proletară, pl. proletare

proletar adj. m., s. m., pl. proletari; f sg. proletară, pl. proletare

Proletar ≠ burghez