22 de definiții pentru procuror

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROCUROR, procurori, s. m. Magistrat membru al Parchetului, care are rolul de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea; membru al procuraturii, care decide trimiterea infractorilor în fața justiției, susține acuzarea în procesele judiciare, supraveghează justa aplicare a legilor și reprezintă interesele statului într-un proces. – Din fr. procureur.

procuror sm [At: CR (1829), 3082/33 / V: (îvp) proco~, (înv) pricorod, (reg) pricu~, ~corod, ~corol / Pl: ~i / E: fr procureur] 1 (Înv) Dregător care avea atribuții judecătorești în divan în perioada Regulamentului organic. 2 (Înv; îs) ~ general (sau crăiesc) Înalt fucționar, cu grad militar, însărcinat să apere interesele regelui și ale maselor în fața parlamentului, în Franța. 3 (Csnp) Înalt funcționar diplomatic acreditat într-o țară străină. 4 (Jur) Membm al parchetului, care avea rolul de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea. 5 Membru al procuraturii (3), care supraveghează justa aplicare și respectare a legilor, care decide trimiterea infractorilor în fața justiției, susține acuzarea înaintea instanțelor judiciare, reprezintă interesele statului într-un proces etc. 6 (Îs) Procuror general Șef al parchetului de pe lângă o curte de apel sau de pe lângă Curtea de Casație. 7 (Îas; șîs ~ general al Republicii) Șef al Procuraturii, care exercită supravegherea respectării legilor de către toate organele centrale și locale ale statului și care numește pe procurori (5). 8 (Îc) Prim-procuror Șef al parchetului de pe lângă un tribunal.

PROCUROR, -Ă, procurori, -e, s. m. și f. Membru al procuraturii, care supraveghează justa aplicare a legilor și care reprezintă interesele statului într-un proces; magistrat atașat pe lângă o instanță judecătorească și având rolul de acuzator public. – Din fr. procureur.

PROCUROR, procurori, s. m. (Jur.) Membru al procuraturii care supraveghează justa aplicare a legilor sau care este acuzator din partea statului într-un proces. Procuror general = membru al procuraturii care exercită supravegherea respectării legilor de către toate organele centrale și locale ale statului și care numește pe procurori. Procurorul general este desemnat de Marea Adunare Națională. ♦ (În orînduirea capitalistă) Magistrat atașat pe lîngă o instanță judecătorească și avînd rolul de acuzator public. Peste o jumătate de oră venea lîngă căpătîiul divanului, liniștită și gravă ca un procuror preocupat. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. Hîrtiile plastografe sînt acum în mînile procurorului crăiesc. NEGRUZZI, S. III 175. ◊ Procuror general = șeful parchetului de pe lîngă o curte de apel sau de pe lîngă curtea de casație. Mi-a comunicat la telefon că e vorba să-mi dea delegație de procuror general. C. PETRESCU, C. V. 92. Prim-procuror = șeful parchetului de pe lîngă un tribunal.

PROCUROR s.m. 1. Magistrat, membru al parchetului (II) [în DN]. 2. Membru al procuraturii care supraveghează justa aplicare a legilor și care susține acuzarea într-un proces ca reprezentant al statului. [< fr. procureur].

PROCUROR s. m. 1. magistrat, membru al parchetului (III). 2. membru al procuraturii, care exercită atribuțiile ce revin acesteia. (< fr. procurer)

PROCUROR ~i m. 1) Persoană oficială care supraveghează respectarea strictă a legilor. 2) Acuzator public într-un proces; reprezentant al procuraturii la judecată. /<fr. procureur

procuror m. magistrat însărcinat de ministerul public pe lângă Curți și tribunale: prim-procuror, procuror general.

*procurór m. (fr. procureur [d. procurer, a procura], care corespunde cu lat. procurator). Magistrat care are rol de acuzator public la tribunale în crime și delicte și care face parte din parchet. (Cînd îs 2-3 secțiunĭ la un tribunal, unu se numește prim procuror. În armată, acuzatoru public se numește comisar regal). Procuror general, procuror de curte (de apel, de casațiune).

ex-procuror, ~oare smf [At: L. ROM. 1993, 20 / Pl: ~i, ~oare / E: ex- + procuror] Fost procuror.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

procuror s. m., pl. procurori

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PROCUROR s. (JUR.) (în unele țări) acuzator, (înv.) minister public. (~ într-un proces.)

PROCUROR s. (JUR.) (în unele țări) acuzator, (înv.) minister public. (~ într-un proces.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

PROCUROR apăsător, câine roșu, cuvântător, doveditor, întrebător, mâncător de oameni, rechin, țap roșu, uliu, vultur.

Intrare: procuror
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • procuror
  • procurorul
  • procuroru‑
plural
  • procurori
  • procurorii
genitiv-dativ singular
  • procuror
  • procurorului
plural
  • procurori
  • procurorilor
vocativ singular
  • procurorule
plural
  • procurorilor
pricorod
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pricuror
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
procorod
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
procorol
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
procoror
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

procuror, procurorisubstantiv masculin
procuroare, procuroaresubstantiv feminin

  • 1. Magistrat membru al Parchetului, care are rolul de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea; membru al procuraturii, care decide trimiterea infractorilor în fața justiției, susține acuzarea în procesele judiciare, supraveghează justa aplicare a legilor și reprezintă interesele statului într-un proces. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Peste o jumătate de oră venea lîngă căpătîiul divanului, liniștită și gravă ca un procuror preocupat. CAMIL PETRESCU, U. N. 46. DLRLC
    • format_quote Hîrtiile plastografe sînt acum în mînile procurorului crăiesc. NEGRUZZI, S. III 175. DLRLC
    • 1.1. Procuror general = membru al procuraturii care exercită supravegherea respectării legilor de către toate organele centrale și locale ale statului și care numește pe procurori. DLRLC
      • format_quote Procurorul general este desemnat de Marea Adunare Națională. DLRLC
      • format_quote Mi-a comunicat la telefon că e vorba să-mi dea delegație de procuror general. C. PETRESCU, C. V. 92. DLRLC
    • 1.2. Prim-procuror = șeful parchetului de pe lângă un tribunal. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.