10 definiții pentru proașcă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROÁȘCĂ, proaște, s. f. (Pop.) 1. Cantitate de apă, de noroi etc. care țâșnește de undeva și împroașcă. 2. (În expr.) A face (sau a da) proașca (sau proașcă) (în, între sau prin...) = a face prăpăd, a se năpusti, a da năvală, a da iama (în, între sau prin, printre...). – Din [îm]proșca.

PROÁȘCĂ, proaște, s. f. (Pop.) 1. Cantitate de apă, de noroi etc. care țâșnește de undeva și împroașcă. 2. (În expr.) A face (sau a da) proașca (sau proașcă) (în, între sau prin...) = a face prăpăd, a se năpusti, a da năvală, a da iama (în, între sau prin, printre...). – Din [îm]proșca.

PROÁȘCĂ, proaște, s. f. Cantitate de apă care țîșnește de undeva și împroașcă. Călcînd de-a dreptul cu talpa, vîrtos, în gîrlele de unde țîșneau proaște de apă lutoasă. PETRESCU, A. R. 49. O proașcă de apă care se întrebuințează cînd roiul se urcă în sus. La TDRG. ◊ Expr. A face (sau a da) proașcă (sau proașca) (în, între sau prin)... = a face prăpăd (în dușmani). Proașcă să faci, cînd vei izbi... în dușmanii noștri. ODOBESCU, S. A. 86. Dan zice: Măi, Ursane! acolo e de noi!... Acolo să dăm proașcă. ALECSANDRI, P. III 287. Aveam o ghioagă nestrugită Cu piroane țintuită, Care cînd o învîrteam, Proașcă prin dușmani făceam. id. P. P. 169. (Fig.) Prea faci proașcă în averea mea. ALECSANDRI, la TDRG

PROÁȘCĂ ~te f. pop. Șuvoi de apă sau de noroi care țâșnește de undeva împroșcând. /v. a [îm]proșca

proașcă f. praștie: înarmați cu proaște AL.; a (da) face proașcă, a împrăștia: proașcă prin dușmani făceam POP. acolo să dăm proașcă AL. [Abstras din (îm)proșcà].

proáșcă (oa dift.) f., pl. șcĭ și șce (var. din praștie. V. împroșc și proșcă). Vechĭ. Țintă, punct de ochit. Bătaĭe de arc, de pușcă. Azĭ. Instrument de împroșcat (ca tulumba, mitraliera, praștia). A face proașcă pin dușmanĭ cu ghĭoaga, a o învîrti lovindu-ĭ pe ceĭ din prejur.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

proáșcă (pop.) s. f., g.-d. art. proáștei; pl. proáște

proáșcă s. f., pl. proáște


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROÁȘCĂ s. v. praștie, pușcoci, stropitoare.

proașcă s. v. PRAȘTIE. PUȘCOCI. STROPITOARE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

proáșcă (proáște), s. f.1. Fuituială, praștie. – 2. Țintă. – 3. Distanță de la care se trage. – 4. Pompă de incendiu. – Var. proșcă, înv. Sl. *pročĭkati „a țîșni, a izbucni”, cf. sb. pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu, Dacor., III, 681-5). S-a mai crezut în sl. prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb. pročkati „a iscodi” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl. *prokŭ (Tiktin); în bg. prăskalka (Conev 74). – Der. împroșca, vb. (a arunca, a azvîrli; a țîșni, a ieși; a stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv. împrocica, cf. rus. pročikatĭ „a se deschide un abces”; împroșcătură, s. f. (aruncare; lansare; stropire).

Intrare: proașcă
proașcă substantiv feminin
substantiv feminin (F9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proașcă
  • proașca
plural
  • proaște
  • proaștele
genitiv-dativ singular
  • proaște
  • proaștei
plural
  • proaște
  • proaștelor
vocativ singular
plural