PRIPON, pripoane, s. n. 1. Țăruș înfipt în pămînt, de care se leagă cu o funie unele animale, ca să stea sau să pască într-un anumit loc; pociumb. Cu ochii lui, de-atîtea ori a văzut săteni... care-și dezlegau văcuțele de la pripoane, aducîndu-le în grajdurile popești cu blesteme. CAMILAR, N. I 332. Frunzișoară de-afion Ș-o dus bădița Ion După lemn de galion Ș-o legat murgu-n pripon. ȘEZ. I 165. ◊ Fig. Desfăcu un ceasornic cu lanț cu tot, din pripoanele complicate. C. PETRESCU, A. 433. ◊ Expr. A lega (sau a sta) în pripon = a priponi sau (despre animale) a fi priponit. Slujitorul se repezi către marginea crîngului, unde-i sta în pripon calul. SADOVEANU, F. J. 71. ♦ (Rar) Funia cu care se leagă animalul ca să stea sau să pască într-un anumit loc. Stați voinici nu vă gătiți Și calul îmi priponiți... Cu pripon de ibrișin. SEVASTOS, C. 247. Țăruș de care se leagă o ambarcație la țărm, cu care se fixează un cort etc. Și el e vînător pătimaș, și fără îndoială cunoaște care poate fi îndeletnicirea mea, după ce-am ieșit din casă, la priponul luntrilor. SADOVEANU, O. II 148. Este un cort mare, rotat... Cu pripoane de argint, Toate-nfipte în pămînt. TEODORESCU, P. P. 477. 2. (Mai ales la pl.) Șir de cîrlige cu nadă pentru pescuit, legate la mal sau așezate în mijlocul apei, pe fundul sau la suprafața acesteia.