prăștină¹ sf [At: MANOLESCU, I. 30 / Pl: ~ni și ~ne / E: cf prăjină] 1 (Reg) Prăjină (1). 2 (Îe) A-i cădea (cuiva) ~na A înceta, silit de împrejurări, să mai fie încrezut. 3 (Îe) A-i da (cuiva) cu ~ pe la nas A-și bate joc de cineva. 4 (Dep) Prăjină (6). 5 (Reg; mpl) Prăjină care se pune pe stuful sau pe paiele de pe acoperișul unei case țărănești, pentru a le fixa Si: (reg) martac, păianjen, prăștinaș. 6-8 (Reg) Prăjină (10, 12, 20). 9 (Reg) Nuia mare care se pune pe cânepa așezată la topit, pentru a nu o ridica apa. 10 (Buc) Bețișor care se pune de-a curmezișul în stupii rudimentari.

PRĂȘTINĂ², prăștini, s. f. Prăjină care se înfige în vîrful stogului sau al clăii de fîn. ♦ Prăjină care se înfige în stuful sau în paiele de pe acoperișul caselor, pentru a împiedica risipirea stufului sau a paielor de către vînt.

PRĂȘTINĂ² ~e f. Prăjină care se pune pe vârful stogurilor sau pe acoperișurile de paie, de stuf, ca să nu fie împrăștiate de vânt. /Orig. nec.

prăștină f. Mold. 1. prăjină pe coama casei țărănești, legată la vârf de altă prăjină spre a feri acoperișul de violența vântului; 2. prăjină pe un stog de fân. [Cf. praștie].

1) prăștínă f., pl. ĭ (var. din prăjină). Est. Prăjină mare (une-orĭ ramificată) de pus pe claĭe ca să n’o împrăștie vîntu. Nuĭa mare de pus pe cînepă în lac ca să n’o rîdice apa.

prăștină (reg.) s. f., g.-d. art. prăștinii; (porții/sorturi de rachiu; prăjini) pl. prăștini

prăștină (reg.) s. f., g.-d. art. prăștinii; (feluri, porții, prăjini) pl. prăștini

prăștină (rachiu, prăjină) s. f., g.-d. art. prăștinii; (feluri, porții, prăjini) pl. prăștini

PRĂȘTINĂ s. v. băț, coadă, nuia, par, prăjină, tescovină, vargă.

*PRĂȘTINĂ s. (reg.) păianjen, posmă. (~ se pune pe stogul de fîn, ca să nu-l ia vîntul.)

prăștină s. v. BĂȚ. COADĂ. NUIA. PAR. PRĂJINĂ. TESCOVINĂ. VARGĂ.