POPIC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop¹ + suf. -ic.

popic² sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ~ă sf, ~plic^[1] / Pl: ~ice, (reg) ~uri, (îrg, sm) ~ici / E: pop¹ + -ic] 1 Bucată mică de lemn cu diverse utilizări, mai ales ca element de susținere sau de sprijin. 2 (Reg; spc) Bucată mică de lemn care se pune sub piciorul unei mobile, pentru a o fixa. 3 (Spc) Piesă mică de lemn folosită ca proptea la construcția tunelurilor. 4 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse între ele în formă de triunghi, care susțin acoperișul casei. 5 (Mun; Trs; spc) Piesă de lemn în formă de triunghi fixată între căpriori și acoperișul casei. 6 (Mun; Trs; spc) Fiecare dintre bucățile de lemn fixate pe căpriorii acoperișului casei, spre a le mări rezistența. 7 (Reg; spc) Mâner perpendicular pe coada coasei. 8 (Reg) Picior la sanie. 9 (Reg; spc) Încuietoare de lemn la ușa casei țărănești. 10 (Reg; spc) Butuc de lemn tăiat circular, folosit ca suport la lucrările de cioplire a lemnului Si: butuc, (reg) boc, bucium, buștean, butură, buturog, catur, cioplitor, scaun, tăietor, tiutiuc, tocător, trunchi, trupină. 11 (Reg; spc) Pop¹ (27). 12 (Reg; spc) Bucată de lemn pe care se toacă părul de capră. 13 (Reg; spc) Bucată de lemn sau bolovan care este sprijin pentru o pârghie de ridicat greutăți. 14 (Ban; Trs) Pop¹ (20). 15 (Reg) Bilă de lemn, teșită într-o parte, de la unele jocuri de copii. 16 (Pop; șîcs de-a cul) Joc de copii cu popicul² (15). 17 (Ban; Trs) Joc de copii asemănător cu popicul² (16), care se joacă cu mingea. 18 (Lpl) Joc distractiv și sportiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine în jurul unuia mai mare și pe care jucătorii încearcă să le doboare de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab Si: (rar) popicărie (1). 19 Fiecare dintre cele nouă piese de lemn lunguiețe, fasonate la strung, cu armătură metalică de bază, de la popice² (18) Si: (rar) popicărie (4). 20 (Lpl) Popicărie (2). 21 (Reg) Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. corectat(ă)

popic¹ sm [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~ici / E: popă¹ + -ic] (Reg) Popoiac.

POPIC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine, jucătorii urmărind să răstoarne cât mai multe dintre ele de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop¹ + suf. -ic.

POPIC, popice, s. n. 1. Fiecare dintre cele nouă bucăți de lemn lunguiețe și rotunjite la strung, opt dintre ele fiind așezate în jurul celei mai mari (v. popă (II)), pe care jucătorii caută să le răstoarne de la distanță cu o bilă de lemn aruncată pe un culoar; (la pl.) jocul cu piesele descrise mai sus. Mă invită ca de obicei, duminica și sărbătoarea... la o partidă de popice. CAMIL PETRESCU, U. N. 246. 2. Piesă mică de lemn, folosită ca proptea în construcția tunelurilor.- Variantă: (Mold.) popică, popici (DEMETRIUS, C. 15), s. f.

POPIC ~ce n. 1) la pl. Joc distractiv cu nouă piese cilindrice de lemn așezate vertical, care constă în doborârea lor cu ajutorul unei bile de lemn, aruncate pe un jgheab. 2) la sing. Piesă cilindrică de lemn folosită în acest joc. /pop + suf. ~ic

popic n. bucată conică de lemn spre a juca. [Serb. POPIK].

popíc m. (ca pop, popĭ) și n., pl. e (dim. d. pop 1, ca și sîrb. rut- pópik. Cp. cu momic și colnic). Bucată de lemn care, împreună cu altele opt, se așează vertical ca să fie izbită cu o boambă de lemn aruncată de-a dura maĭ de departe: a juca la (saŭ în) popice. – Și popícă, pl. ĭ (Mold.).

popică sf vz popic²

poplic sn vz popic²

popic s. n., pl. popice

popic s. n., pl. popice

popic s. n., pl. popice

popică, -ci.

POPIC s. v. mănușă, picior.

POPIC s. (SPORT) (prin Transilv.) cuglă. (A doborât un ~.)

POPIC s. (SPORT) (prin Transilv.) cuglă. (A doborît un ~.)

popic s. v. MĂNUȘĂ. PICIOR.

popic, popici, s.m. (reg.) preot tânăr lipsit de experiență; popoiac.

popic, popice s. n. (er., glum.) penis.

a juca popice expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.