poliglot, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~oți, ~e / E: fr polyglotte] 1-2 smf, a (Persoană) care vorbește bine mai multe limbi. 3 a (Înv; d. țări, regiuni) în care se vorbesc mai multe limbi. 4 a (D. scrieri, opere etc.) Care este scris în mai multe limbi. 5 a (D. scrieri, opere etc.) Care are în vedere mai multe limbi. 6 (Rar) a Care se referă la un poliglot (1). 7 a (Rar) De poliglot (1).

POLIGLOT, -Ă, poligloți, -te, adj. (Adesea substantivat) (Persoană) care vorbește mai multe limbi. Ofițerul literat și poliglot fusese trimis pe neașteptate într-o misiune. GALACTION, O. I 141. Precum văd, doamna Olga e o poliglotă. NEGRUZZI, S. I 46. ♦ Care se referă la mai multe limbi, care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dicționar poliglot.

POLIGLOT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care știe mai multe limbi. ♦ Care este scris în mai multe limbi. [< fr. polyglotte, cf. gr. polys – numeros, glotta – limbă].

POLIGLOT, -Ă I. adj., s. m. f. (cel) care cunoaște mai multe limbi. II. adj. scris în mai multe limbi; plurilingv. (< fr. polyglotte)

POLIGLOT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre persoane) Care cunoaște mai multe limbi. 2) (despre scrieri, opere, lucrări etc.) Care este scris în mai multe limbi sau care cuprinde mai multe limbi. Dicționar ~. /<fr. polyglotte

poliglot a. scris în mai multe limbi: Biblie poliglotă. ║ m. cel ce vorbește sau scrie în mai multe limbi: Cantemir Vodă a fost cel mai mare poliglot român.

*poliglót, -ă adj. (vgr. polý-glottos, d. polys, mult, și glôtta, limbă). Scris în maĭ multe limbĭ: Biblia poliglotă; Care poate să vorbească maĭ multe limbĭ: principele Cantemir era poliglot. Subst. Mezzofanti era un poliglot uĭmitor. V. linghist.

poliglot (desp. -li-glot) adj. m., s. m., pl. poligloți; adj. f., s. f. poliglotă, pl. poliglote

poliglot (-li-glot) adj. m., s. m., pl. poligloți; adj. f., s. f. poliglotă, pl. poliglote

poliglot adj. m., s. m. (sil. -glot), pl. poligloți; f. sg. poliglotă, pl. poliglote