ploua [At: COD. VOR. 136/6 / V: (reg) ~oia, (înv) plua / P: plo-ua / Pzi: 3 plouă l Cj: 3 (reg) să ploaie / E: ml plovere] 1 viim A cădea ploaia (1). 2 viim (Îe) A ~ cu găleata (sau ca din cofă) A ploua (1) foarte tare, cu picături mari și repezi. 3 viim (Îe) ~uă de varsă A ploua (1) torențial. 4 viim (Îe) A ~ ca prin sită A ploua (1) mărunt și des Si: a bura, a cerne. 5 viim (Îe) Parcă tot îi ninge și îi ~uă Se spune despre o persoană posomorâtă și mereu nemulțumită. 6 viim A se face că plouă A da impresia că nu observă sau că nu știe un lucru sau un fapt neplăcut. 7 viu (D. ploaie) A cădea, a curge în stropi. 8 vtim A cădea ploaia (1) asupra cuiva sau a ceva Si: a uda. 9 vt (Înv) A da, a trimite ploaia (1). 10-11 vit (Pan) A cădea de sus sau a veni, a se produce etc. în număr, în cantitate mare și neîntrerupt Si: a curge. 12 vt (Fig) A arunca, a trimite fără întrerupere.

PLOUA, pers. 3 plouă, vb. I. 1. Intranz. impers. (Adesea urmat de determinări modale) A cădea, a curge ploaie. Într-o zi ploua strașnic și era o glodărie pin’ la genunchi. HOGAȘ, DR. II 121. Afară plouă mărunțel, ploaie rece de toamnă. CARAGIALE, O. I 360. În pădure a plouat grozav și s-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de feli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. ◊ Expr. A ploua cu găleata (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, cu picături mari și dese. De două săptămîni plouă cu găleata, un ceas, două în fiecare noapte. CAMIL PETRESCU, O. I 264. Nu trece vreme de un ceas, și unde nu începe a se-nnora, apoi a trăsni și a fulgera... sufla un vînt și ploua ca din cofă. RETEGANUL, P. IV 71. Plouă de varsă = plouă foarte tare. Ciucur verde de mătase, Lasă-mă, mîndruțo-n casă, C-afară plouă de varsă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. A ploua ca prin sită = a ploua mărunt și des; a cerne, a bura. Parcă tot îi ninge și-i plouă v. ninge. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia», «norii») Căci ploaia, cînd ar ploua, Aurul ți l-ar stricai. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 509. El oftează și jălește Și prin gratii tot privește Cînd la nori purtați de vînt Care plouă pe pămînt, Cînd la cîrduri de cucoare Ce mereu zbor cătră soare. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Tranz. impers. (Cu complement intern) De-ar ploua ploaie cu tină. ȘEZ. I 76. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ♦ Tranz. A uda (pe cineva) ploaia, a cădea ploaia asupra cuiva sau a ceva. N-am văzut verde frunzuță Ca la mîndra-n grădiniță, Cît o ninge, cît o plouă, Ea e tot mîndră și nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 21. Oltu-i umflat, Că la munte l-a plouat. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ Unipers. (Cu subiectul «ploaia») Murgule, coamă rotată, Du-mă la mîndra odată, Că ți-oi face grajd de piatră Vîntul să nu mi te bată, Nici ploaia să nu te ploaie, Nici neaua să nu te ningă. HODOȘ, P. P. 47. 2. Intranz. unipers. Fig. A cădea sau a curge în cantitate mare, fără întrerupere. Odaia era strîmtă și foarte înaltă. Printr-un geam opac din tavan ploua înlăuntru o lumină albă. DAN, U. 193. Din albastrul șters al cerului adînc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 14. Teiul vechi un ram întins-a, Ea să poată să-l îndoaie, Ramul tînăr vînt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie, Iară florile să ploaie Peste dînsa. EMINESCU, O. I 122. ♦ Tranz. A lăsa să cadă sau să curgă în cantitate mare. De sus, din colivie, sticletele plouă mereu la coji. BASSARABESCU, V. 170. Infanteria din centru ploua nouri de săgete. HASDEU, v. 150. – Forme gramaticale: prez. conj. să plouă și să ploaie. - Prez. ind. și: (regional) ploaie (HODOȘ, P. P. 118).

A PLOUA pers. 3 plouă 1. intranz. 1) A cădea ploaie. ◊ ~ cu găleata (sau cu cofa) a ploua foarte tare. ~ ca prin sită a ploua mărunt și des; a cerne; a burnița; a bura. 2) fig. A cădea din abundență. Plouă cu nuci. 2. tranz. (despre ploaie) A face să fie ud; a uda. ~ rufele. [Sil. plo-ua] /<lat. plovere

plouà v. 1. se zice de apa ce cade din nori; 2. fig. a cădea în abundanță: gloanțele dușmanului plouau asupra capetelor noastre. [Lat. PLOVERE (= PLUERE)].

ploia v vz ploua

plua v vz ploua

ploŭ, a -ŭá v. intr. (lat. plúĕre și plóvere, de unde it. pióvere, și *plovére, de unde pv. cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, pg. chover). Impers. Se zice despre apa care picură din norĭ: la munte ploŭă mult. Pin anal. Din redută ploŭă cu obuze, eŭ plouam cu gloanțe, gloanțele ploŭaŭ din redută. Fig. Vin din belșug: noroacele ploŭaŭ asupra luĭ. V. tr. Ud pin ploaĭe: m’a ploŭat așteptînd. – La început, acest verb trebuĭe să fi fost de conj. III, adică a ploáĭe, plouț (ca it. piovúto), cum din scribere s’a făcut a scrie). De aceĭa, în est se zice să ploaĭe, din *ploaĭă, lat. pluat, pe cînd în vest se zice să ploŭă (din ploŭe), după conj. I. În Ban. Olt. se zice a ploia, ploĭat, prez. ind. ploaĭe, conj. să ploŭă. Vechĭ: a plooa, plua; ploó, ploúnd (ploŭă, ploŭînd). Greșit scris ploa.

ploua (a ~) (desp. plo-ua) vb., ind. prez. 3 sg. plouă (desp. plo-uă); conj. prez. 3 sg. să plouă; ger. plouând (desp. plo-uând)

!ploua (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. plouă; conj. prez. 3 sg. să plouă; ger. plouând

ploua vb., ind. și conj. prez. 3 sg. plouă; ger. plouând

plouă 3, plouă 3 conj.

ploua (-uă, plouat), vb. impers. – 1. A cădea ploaie. – 2. A cădea ceva din abundență. – 3. A plictisi, a supăra. – Var. ortogr. ploa. Mr. ploae, istr. plou. Lat. plovĕre, forma populară a lui pluĕre (Pușcariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu, Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de conjug., cf. it. piovere (senes. piovare, cf. Max Steffens, Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5), prov., cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai există urme de conjug. în -ere: să plouă, în Trans., să ploaie; plouă, în Olt., ploaie. Var. ploa, este înv. și incorectă. Der. ploaie, s. f. (precipitație atmosferică; abundență, încărcătură de alice), mr. ploae, megl. ploaiă, istr. ploie, din lat. *plovia < pluvia (Diez, I, 322; Diez, Gramm., I, 155; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin; REW 6620), cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea ploja în lat., propusă de Pușcariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul rom., cf. Pascu, Beiträge, 19); ploicică (var. ploiță), s. f. (răpăială); ploier, s. m. (pasăre, Squatarola squatarola); plointe, adj. (Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leagă de lat. pluentem, nu pare o ipoteză necesară; ploios, adj. (cu ploaie); plouat, adj. (ud; obosit, fără chef).

a ploua cu bășici / cu bulbuci / cu găleata expr. a ploua torențial.

a se face că plouă expr. a da impresia că nu observă un lucru sau un fapt neplăcut.

a-i ninge și a-i ploua expr. a fi abătut / posomorât / deprimat; a găsi defecte oricui sau la orice.

a-i ploua (cuiva) în gură expr. a-i fi (cuiva) poftă.