PLOICICĂ, ploicele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

ploicică sf [At: DDRF / P: plo-i~ / Pl: ~cele / E: ploaie + -icică] 1-2 (Șhp) Ploaie (1) (puțină și de scurtă durată) Si: ploiță (1-2), (rar) ploișoară (1-2).

PLOICICĂ, ploicele, s. f. Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță, ploișoară. [Pr.: plo-i-] – Ploaie + suf. -icică.

PLOICICĂ, ploicele, s. f. Diminutiv al lui ploaie (1); ploaie puțină și de scurtă durată; ploiță. E nevoie de-o ploicică... măcar așa, să se mai umezească praful. MIHALE, O. 198. Ploicică... ține puțin și are stropii potrivit de mari. PAMFILE, VĂZD. 108. – Pronunțat: plo-i-.

ploicícă f., pl. ele, și ploíță f., pl. e (dim. d. ploaĭe). Ploaĭe mică.

ploicică (fam.) (desp. plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicelei; pl. ploicele

ploicică (fam.) (plo-i-) s. f., g.-d. art. ploicelei; pl. ploicele, art. ploicelele

ploicică s. f. (sil. plo-i-), g.-d. art. ploicelei; pl. ploicele

PLOICICĂ s. (MET.) ploișoară, ploiță. (A tras o ~ bună.)

PLOICICĂ s. (MET.) ploișoară, ploiță. (A tras o ~ bună.)