9 definiții pentru ploconeală


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. Ploconire; lingușire, umilire. – Ploconi + suf. -eală.

ploconea sf [At: POLIZU / Pl: ~eli / E: ploconi + -eală] 1 Înclinare profundă a capului și a trupului în semn de respect, de supunere etc. 2 Atitudine, manifestare care arată servilism față de cineva sau de ceva. 3 (Fig) Lingușire. 4 (Fig) Umilire.

PLOCONEÁLĂ, ploconeli, s. f. 1. Ploconire (1). 2. Supunere oarbă; ploconire (2). Muncitorii s-au deșteptat și, cînd li se vorbește de socialism, nu se mai sperie, nu mai întreabă: ce este aia? Cînd e vorba de pîinea lor, de viața lor, nu mai umblă cu ploconeală și nu le mai e frică. PAS, Z. IV 203.

ploconeală f. închinăciune (ca semn exterior de politeță).

ploconeálă f., pl. elĭ. Fam. Acțiunea de a te ploconi (plecăcĭune, închinăcĭune, temenea).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli

ploconeálă s. f., g.-d. art. ploconélii; pl. ploconéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PLOCONEÁLĂ s. 1. v. reverență. 2. v. ploconire.

PLOCONEA s. 1. compliment, închinăciune, mătanie, plecăciune, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (I-a făcut o ~ adîncă.) 2. înjosire, ploconire, umilire, (fam.) căciulire. (Ce e această ~ în fața lui?)

Intrare: ploconeală
ploconeală substantiv feminin
substantiv feminin (F54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ploconea
  • ploconeala
plural
  • ploconeli
  • ploconelile
genitiv-dativ singular
  • ploconeli
  • ploconelii
plural
  • ploconeli
  • ploconelilor
vocativ singular
plural