PLANTATOR, -OARE, plantatori, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței-de-vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă agricolă de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, folosită la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

plantator, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. I, 106 / V: (înv) ~tător sn, plântător smf / Pl: ~i, ~oare / E: planta + ~tor cf lat plantator] 1 smf Persoană care se ocupă cu plantarea (1) puieților, a răsadurilor etc. 2 smf Persoană care îngrijește de o plantație (4). 3 sm Proprietar al unei plantații (4). 4 sn Unealtă de lemn sau de fier, ca un baston scurt, ascuțit la un capăt și îndoit la celălalt, pentru plantarea (1) răsadurilor, a puieților etc. 5 sn Cazma cu partea metalică lungă și îngustă, montată pe o coadă de lemn prevăzută cu mâner, cu care se sapă gropile în care se introduc puieții. 6 sf Mașină de plantat¹ (5) cu tracțiune animală sau mecanică.

PLANTATOR, -OARE, plantatori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu plantarea răsadurilor, a viței de vie etc.; săditor. 2. S. m. Proprietar al unei plantații. 3. S. f. Mașină care servește la plantarea diverselor plante de cultură; mașină de plantat. 4. S. n. Unealtă de lemn sau de fier, de forma unui baston scurt ascuțit la un capăt, cu care se lucrează la plantarea puieților, a răsadurilor etc. – Planta + suf. -tor.

PLANTATOR², plantatoare, s. n. Unealtă de lemn sau de fier, de forma unui baston mai subțire la un capăt, cu care se lucrează la plantarea puieților, răsadurilor etc. Apucară și ele plantatoare și rămaseră un timp la răzoare, lucrînd. SADOVEANU, P. M. 257.

PLANTATOR s.n. Unealtă în formă de hîrleț folosită la facerea gropilor în care se introduc puieții. [Cf. fr. planteur].

PLANTATOR, -OARE I. s. m. f. 1. cel care se ocupă de plantarea răsadurilor, a viței de vie etc. 2. proprietar al unei plantații (2). II. s. n. unealtă baston, la săparea gropilor în care se introduc puieții. ◊ utilaj pentru plantarea mecanizată a minelor. III. s. f. mașină de plantat. (< planta + -tor)

PLANTATOR¹ ~oare n. Unealtă în formă de țăruș cu care se fac gropi pentru sădit (răsadurile, puieții etc.); săditor. /a planta + suf. ~tor

plantător sn vz plantator

plantator² (unealtă) s. n., pl. plantatoare

plantator² (unealtă) s. n., pl. plantatoare

plantator (unealtă) s. n., pl. plantatoare

PLANTATOR s. 1. săditor, (înv.) răsăditor. (S-a specializat ca ~.) 2. (TEHN.) săditor. (~ul este o unealtă agricolă.)

PLANTATOR s. 1. săditor. (înv.) răsăditor. (S-a specializat ca ~.) 2. (TEHN.) săditor. (~ este o unealtă agricolă.)