8 definiții pentru planșeu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

PLANȘÉU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de metal, de beton armat etc., așezat orizontal, cu grosimea mică în raport cu celelalte dimensiuni și care separă etajele unei clădiri, formează partea carosabilă a unui pod, servește ca suport pentru fixarea unei mașini etc.

PLANȘÉU s.n. 1. Element de construcție făcut de obicei din beton armat, care separă două etaje ale unei clădiri, care alcătuiește partea pe care se circulă a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavități subterane. 2. (Anat.) Perete musculos care delimitează la bază o cavitate. [Pron. -șeu, pl. -ee, -uri. / cf. fr. plancher].

PLANȘÉU s. n. 1. element de construcție (din beton armat) care separă două etaje ale unei clădiri, care formează partea pe care se circulă a unui pod etc. 2. planul inferior al unei cavități subterane. 3. (anat.) perete musculos care delimitează la bază o cavitate. (< fr. plancher)

PLANȘÉU ~e n. 1) Element de construcție în formă de platformă, care separă etajele unei clădiri sau alcătuiește partea carosabilă a unui pod. 2) Suport pentru fixarea unei mașini. /<fr. plancher


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

planșéu s. n., art. planșéul; pl. planșée

Intrare: planșeu
planșeu1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • planșeu
  • planșeul
  • planșeu‑
plural
  • planșee
  • planșeele
genitiv-dativ singular
  • planșeu
  • planșeului
plural
  • planșee
  • planșeelor
vocativ singular
plural
planșeu2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • planșeu
  • planșeul
  • planșeu‑
plural
  • planșeuri
  • planșeurile
genitiv-dativ singular
  • planșeu
  • planșeului
plural
  • planșeuri
  • planșeurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

planșeu

  • 1. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Planul inferior al unei cavități subterane.
      surse: DN
  • 2. anatomie Perete musculos care delimitează la bază o cavitate.
    surse: DN

etimologie: