PIȘICHER, -Ă, pișicheri, -e, s. m. și f. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

pișicher, ~ă a [At: POLIZU / V: (înv) peșc~, peșecher / Pl: ~i, ~e / E: tc pișekâr] (Fam) 1-2 smf, a (Om) șiret, care încearcă să înșele pe alții, care umblă după profituri, care trăiește din șiretlicuri. 3 a (D. manifestări ale oamenilor) Care trădează pe omul șmecher Si: șmecher, șmecheresc. 4 a (Rar) Care cere abilitate, iscusință pentru a fi realizat Si: ingenios.

PIȘICHER, pișicheri, s. m. (Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din tc. pișekâr.

PIȘICHER, pișicheri, s. m. Om șiret, priceput la șmecherii, la învîrteli; șarlatan, sforar. Unii îl făceau pișicher, papugiu. DELAVRANCEA, S. 24. Mare pișicher! Strajnic prefect ar fi ăsta! CARAGIALE, O. I 133. ◊ (Adjectival) Dar un turc, mai pișicher, Se oprea cam lîngă el Și. din gură mi-i vorbea, Și cu bani mi-l ispitea. TEODORESCU, P. P. 575.

pișicher a. și m. șiret: dalei, puiu de pișicher! POP. [Turc. PIŠEKIAR, dibaciu (lit. care practică un meșteșug)].

peșecher a, smf vz pișicher corectat(ă)

pișicher (fam.) adj. m., s. m., pl. pișicheri; adj. f., s. f. pișicheră, pl. pișichere

!pișicher (fam.) adj. m., s. m., pl. pișicheri; adj. f., s. f. pișicheră, pl. pișichere

pișicher s. m., adj. m., pl. pișicheri

PIȘICHER adj. v. șiret, șmecher, viclean.

pișicher adj.v. ȘIRET. ȘMECHER. VICLEAN,

pișicher (pișicheră), adj. – Viclean, șiret. Tc. pișkiar „chelner, ospătar” (Tiktin; Candrea); pentru semantism, cf. papugiu. Der. din tc. pișekiar „scamator” (Șeineanu, II, 296) este și ea posibilă. – Der. pișicherlîc, s. n. (potlogărie, escrocherie).