10 definiții pentru pipăit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PIPĂÍT1 s. n. Faptul de a (se) pipăi. ♦ Unul dintre simțuri, cu ajutorul căruia, atingând corpurile cu suprafața sensibilă a pielii, luăm cunoștință de calitățile lor palpabile (formă, consistență, umiditate etc.). – V. pipăi.

PIPĂÍT1 s. n. Faptul de a (se) pipăi. ♦ Unul dintre simțuri, cu ajutorul căruia, atingând corpurile cu suprafața sensibilă a pielii, luăm cunoștință de calitățile lor palpabile (formă, consistență, umiditate etc.). – V. pipăi.

pipăit1 sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 302/18 / Pl: (rar) ~uri / E: pipăi1] 1-7 Pipăire (1-7). 8 (Fig) Tatonare. 9 Simț cu ajutorul căruia, atingând corpurile cu suprafața sensibilă a pielii, sunt percepute forma, consistența, umiditatea etc. acestora.

PIPĂÍT1 s. n. 1. Faptul de a pipăi; pipăire. ◊ Expr. Pe pipăite = pe dibuite, bîjbîind, orbecăind. Bologa se cocoță în dosul teodolitului pe pipăite. REBREANU, P. S. 83. 2. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia cunoaștem, în urma atingerii corpurilor cu suprafața sensibilă a pielii, calitățile lor palpabile: forma, densitatea, consistența, umiditatea, temperatura. Ea zîmbea, cu un sentiment de nefericire acută, care părea că o pătrunde pînă în ramificațiunile nervilor pipăitului. ZAMFIRESCU, R. 42. – Formă gramaticală: (în expr.) pipăite.

PIPĂÍT n. 1) v. A PIPĂI. 2) Simț cu ajutorul căruia se percep proprietățile fizice ale corpurilor. /v. a pipăi

pipăit n. simțul care ne face cunoscut prin atingere forma si starea exterioară a corpurilor: cu pipăitul deosebim ce e aspru sau neted, cald sau rece, solid sau lichid.

pipăít n. Acțiunea de a pipăi. Simțu pin care constatăm dacă un corp e solid, aspru, lichid, moale, cald, rece ș. a., pentru care lucru ne servim maĭ ales de vîrfu degetelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PIPĂÍT s. 1. v. tact. 2. pipăială, pipăire, pipăitură. (~ul unui obiect.)

PIPĂIT s. 1. (FIZIOL.) tact, (înv.) pipăire. (Simțul ~.) 2. pipăială, pipăire, pipăitură. (~ unui obiect.)

Intrare: pipăit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pipăit
  • pipăitul
  • pipăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • pipăit
  • pipăitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pipăit (s.n.)

  • 1. Faptul de a (se) pipăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pipăială pipăire pipăitură tact
    • 1.1. expresie Pe pipăite = pe dibuite, bâjbâind, orbecăind.
      exemple
      • Bologa se cocoță în dosul teodolitului pe pipăite. REBREANU, P. S. 83.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Unul dintre simțuri, cu ajutorul căruia, atingând corpurile cu suprafața sensibilă a pielii, luăm cunoștință de calitățile lor palpabile (formă, consistență, umiditate etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Ea zîmbea, cu un sentiment de nefericire acută, care părea că o pătrunde pînă în ramificațiunile nervilor pipăitului. ZAMFIRESCU, R. 42.
        surse: DLRLC
  • comentariu Formă gramaticală (în expresie): pipăite
    surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi pipăi
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX