PIPĂIT¹ s. n. 1. Faptul de a pipăi; pipăire. ◊ Expr. Pe pipăite = pe dibuite, bîjbîind, orbecăind. Bologa se cocoță în dosul teodolitului pe pipăite. REBREANU, P. S. 83. 2. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia cunoaștem, în urma atingerii corpurilor cu suprafața sensibilă a pielii, calitățile lor palpabile: forma, densitatea, consistența, umiditatea, temperatura. Ea zîmbea, cu un sentiment de nefericire acută, care părea că o pătrunde pînă în ramificațiunile nervilor pipăitului. ZAMFIRESCU, R. 42. – Formă gramaticală: (în expr.) pipăite.