pescar sm [At: CORESI, EV. 208 / V: (îrg) păs~, (reg) peșcariu, pis~ / Pl: ~i / E: ml piscarius] 1-2 Persoană care se ocupă (cu pescuitul și) cu conservarea peștelui² pescuit Si: (înv) măjar¹, (reg) păscălar (1-2), pescaș (1-2), pescuitor (3-4). 3 Persoană care practică pescuitul sportiv. 4 (Pex) Persoană care vinde pește Si: (înv) măjar¹, (reg) păscălar (3), pescaș (3). 5 Familie de păsări sălbatice care trăiesc pe lângă ape în cârduri mari și se hrănesc cu pește², de mărimea unei rațe, cu ciocul încovoiat, cu pene albe sau cenușii și negre pe cap. 6 Păsări sălbatice mai mici, cu penele de pe spate colorate în cenușiu, albastru sau verde, care trăiesc în cârduri și se hrănesc cu pește. 7 (Șîc ~-argintiu, ~-alb, ~-de-mare, ~-mare, ~-de-case) Pasăre cu capul, grumazul, abdomenul și coada albe, cu restul capului albastru-cenușiu, cu picioarele galbene Si: pescăruș (5) (Larus argentatus). 8 (Șîc ~-cenușiu, ~-sur) Pasăre de culoare albă, cu spatele și aripile cenușii Si: petrel (Larus canus). 9 (Șîc ~-negru, reg, păs~-d-ăl negru, păs~-popesc) Pasăre mică cu picioarele scurte, cu penele de pe gușă albe iar cu restul corpului negru Si: pescărel (8), pescăruș (8), (reg) pietrar, râbar, pasăre-legănată, pasăre-de-apă, pasăre-de-gheață (Cinclus cinclus). 10 (Șîc ~-verde, ~-vânăt, reg, păs~-viorinț) Pasăre cu corpul scurt, cu cioc mare, cu penajul colorat în tonuri de albastru-verzui Si: pescărel (7), pescăruș (7), pescăriță (6), pescăruș (7), (reg) pescuț (4) (Alceda atthis). 11 (Orn; reg; șîc ~-vânăt, păs~-mare, păscari-de-mare) Bâtlan (Ardea cinerea). 12 (Orn; reg; șîc ~-cu-cap-negru) Chirighiță (Sterna hirundo). 13 (Reg) Pasăre cu partea superioară a capului neagră, cu coada bifurcată și albă, cu abdomenul alb Si: chiră, chirighiță, pescăruș (3), rândunea-maritimă-mică (Sterna sandvicensis). 14 (Orn; reg) Chiră-neagră (Chlidorias nigra). 15 (Orn; reg; îf păscar) Codobatură-sură (Motacilla cinerea). 16 (Orn; reg; îaf) Lăstun (Apus apus). 17 (Orn; reg; îc) ~-râzător Pescăruș (6) (Larus ridibundus). corectat(ă)

PESCAR, pescari, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu pescuitul. Împlinea datina cea de pe urmă a pescarilor de larg. DUMITRIU, P. F. 27. Pe rîpa dinspre iaz suiau pescari, purtînd crapi ai căror solzi scînteiau în bătaia asfințitului de soare. SADOVEANU, F. J. 384. Acolo dete peste o colibă de pescar. ISPIRESCU, E. 279. 2. Denumire dată mai multor păsări sălbatice din familia laridelor, care trăiesc pe lîngă ape (mări, lacuri, ape curgătoare), unele de mărimea raței, cu pene albe sau cenușii, avînd pe cap un fel de tichie neagră, cu pliscul încovoiat, hrănindu-se cu pești (Lotus ridibundus); porumbel-de-mare; altele mai mici, au penele de pe spate cenușii-albăstrii (Larus minutus). Pescarii țipau bătînd grăbiți din aripi pe deasupra lor. SADOVEANU, O. I 111. Un pescar întîrziat tăia pieziș cărarea de lumină așternută de lună pe oglinda mării. BART, E. 187. Pescari, rațe, cufundări cîntau, se jucau pe apă și-n văzduh. GANE, N. II 182.

PESCAR ~i m. 1) Lucrător specializat în pescuitul industrial. 2) Persoană care se ocupă în mod neprofesional cu pescuitul. /<lat. piscarius

pescar m. cel ce pescuește sau vinde pește. [Lat. PISCARIUS].

pescár m. (lat. pĭscarius, vînzător de pește; pg. peixeiro, vînzător de pește. D. rom. vine rus. peskárĭ, piskárĭ, obleț? V. pișcar). Prinzător saŭ vînzător de pește. O pasăre palmipedă (lar) de diferite mărimĭ, albă cu negru, cu zbor foarte ager și care prinde peștișoriĭ care înoată pe la suprafața apeĭ (alcédo hispida). – Și păscar (vrom. Mold. Trans. Ban.). V. gĭușcă.

păscar sm vz pescar

peșcariu sm vz pescar

piscar² sm vz pescar

marinar-pescar s. m. Marinar specializat în pescuit ◊ „Ne cere grabnică asistență medicală pentru un marinar-pescar care a suferit un accident grav.” Sc. 11 XII 65 p. 1 (din marinar + pescar)

păscár, V. pesc-.

pescar s. m., pl. pescari

pescar s. m., pl. pescari

pescar s. m., pl. pescari

PESCAR s. v. bâtlan, chiră-neagră, chirighiță, pescăruș, râbar, stârc cenușiu.

PESCAR s. I. (reg.) păscălar, pescaș, (înv.) măjar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. (Larus argentatus) pescăruș. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabaș. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar-mare v. martin-mare. pescar râzător v. martin. 6. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiță, pescăruș, rândunea-maritimă-mică. 7. v. pescăruș.

PESCAR s. I. (reg.) păscălar, pescaș, (înv.) măjar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. martin, pescăruș. (~ denumește diverse specii de păsări acvatice.) 2. (Larus argentatus) pescăruș. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabaș. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar-mare (Larus) = martin-mare, pescar-de-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar rîzător (Larus ridibundus) = martin, pescăruș, (reg.) giușcă, cărăbaș-comun, porumbel-de-mare. 6. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiță, pescăruș, rîndunea-maritimă-mică. 7. (Cinclus cinclus) pescărel, pescăruș, (rar) mierlă-de-pîrîu, (reg.) pietrar, rîbar, scobar, pasăre-de-apă, pasăre- de-gheață, pasăre-legănată. 8. (Alcedo atthis) pescăraș, pescărel, pescăriță, pescăruș, (reg.) pescuț.

pescar s. v. BÎTLAN. CHIRĂ-NEAGRĂ. CHIRIGHIȚĂ. PESCĂRUȘ. RÎBAR. STÎRC CENUȘIU.

pescar (pescari), s. m. – 1. Cel care pescuiește. – 2. Negustor de pește. – 3. Pescăruș (Larus). – Var. păscar. – Mr. piscar. Din pește, prin intermediul unei var. teoretice *pescu, ca pescos, pescui, cu suf. de agent -ar. În general se admite că e reprezentantul direct al lat. piscārius (Pușcariu 1299; Candrea-Dens., 1368; REW 6527), cf. port. peixeiro; dar chiar și așa, fonetismul arată o apropiere de pește. Influența sl. rybarĭ „pescar” (Tiktin) nu constituie o ipoteză utilă. – Der. pescărel (var. pescăraș), s. m. (pescăruș); pescăruș, s. m. (alcion, martin, Alcedo ispida; păsări acvatice, Cinclus aquaticus; Sterna, Hydrochelidon nigra); pescărească, s. f. (vînzătoare de pește, femeie care pescuiește); pescăresc, adj. (de pescar, al pescarului); pescărește, adv. (ca pescarii); pescărie, s. f. (pescuit; loc de pescuit; magazin de pește; Arg., curtare; Arg., codoșlîc, tăinuire); pescări, vb. (a face oficiul de pescar sau de vînzător de pește; Arg., a curta); pescărime, s. f. (banc de pește; mulțime de pescari), rar; pescărit, s. n. (pescuire; vînzare de pești). – Cf. pește.

PESCARI, vechile denumiri (între 1 ian. 1965 și 20 mai 1996) ale satului și com. Coronini, jud. Caraș-Severin, care se află pe stg. Dunării, la poalele SE ale m-ților Locvei; 2.020 loc. (2001). Pomicultură. Ruinele unei cetăți (sec. 11-15). În dreptul com. Coronini, în apele Dunării, se află stânca solitară Babacai, care, bătută de vântul local Coșava, emite sunete bizare ce au dat naștere unor legende interesante.