PEDICUL, pedicule, s. n. (Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul (2). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

pedicul sn [At: NEGULICI / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~e / E: fr pédicule, lat pediculus] 1-2 (Bot; asr) Peduncul (1-2). 3 Formație anatomică specială ca un cordon, care conține artera, vena, nervul etc. unui organ, servind ca suport sau legând un organ de restul corpului Si: peduncul (3).

PEDICUL, pedicule, s. n. (Anat.) Parte îngustă sau formație specială (în formă de cordon) care conține artera, vena, nervul etc. unui organ, care servește ca suport sau care leagă un organ, o parte a corpului de restul organismului etc., peduncul (1). – Din fr. pédicule, lat. pediculus.

PEDICUL, pedicide, s. n. 1. (Bot.) Picior care susține un organ oarecare (la ciupercă, la licheni etc.). 2. (Zool. și Med.) Parte îngustă și prelungă care servește de suport unei tumori, unui organ sau (la insecte) unei părți din corp.

PEDICUL s.n. 1. Formație anatomică alungită cu aspect de picior, care leagă două organe, două tumori etc. 2. (Rar) Peduncul (1) [în DN]. [< fr. pédicule, cf. lat. pediculus – picioruș].

PEDICUL s. n. 1. formație anatomică alungită cu aspect de picior, care leagă două organe, tumori etc.; peduncul (2). 2. cel de-al doilea segment al antenei insectelor. (< fr. pédicule, lat. pediculus)

PEDICUL ~e n. Formație anatomică (lungă și îngustă) care leagă un organ sau o parte a corpului de restul organismului. /<fr. pédicule, lat. pediculus

pediculă sf vz pedicul

pedicul s. n., pl. pedicule

pedicul s. n., pl. pedicule

pedicul s. n., pl. pedicule

PEDICUL s. v. peduncul.

pedicul s. v. PEDUNCUL.