21 de definiții pentru pedestru (adj.) pedăst pedăstru pedeastră pidăstru predest


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj., s. m. 1. Adj. (Astăzi rar) Care merge, care călătorește pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S. m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. 4. S. m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.

pedestru, ~ă [At: NECULCE, L. 347 / V: (înv) ~eastră, (reg) pedăstru, pădăstru[1], ~dăst, ~dăs~, pidăs~, predest / Pl: ~eștri, ~re / E: ml pedester, -tris] 1-2 smf, a (Asr) Pedestraș (1-2). 3 a (Asr) Care asigură mersul pe jos. 4 av (Asr) Pe jos. 5-6 a (Spc; d. luptători) Care (se deplasează sau) luptă mergînd pe jos. 7 sm (Mil; înv) Infanterist. 8 a (D. lupte) Care se poartă de către infanteriști. 9 a (Reg) Olog. 10 a (Reg) Șchiop. 11 a (Trs; Mar) Ciung. 12 a (Trs; Mar; pex) Slab. 13 a (Trs; Mar; pgn) Infirm. 14 a (Trs; Mar; pex) Cerșetor. corectată

  1. În original, fără accent — LauraGellner

PEDÉSTRU, -Ă, pedeștri, -stre, adj. 1. Care merge, care călătorește pe jos. Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară în șa. SADOVEANU, O. VII 32. Aici iar pedestri trebui să trecem podul dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194. ♦ (Adverbial) Tu pedestru (precum din canoane) Trebuie să mergi o, Spiridoane. BUDAI-DELEANU, Ț. 137. ♦ (Substantivat) Pieton. Pas cu pas, suflînd greu, pedeștrii treceau prin neaua măcinată. SADOVEANU, O. VI 123. De-abia înserase, ulițele erau însă pustii. Nici un pedestru nu era pe uliți, afară de fanaragiii care strigau regulat «raita». NEGRUZZI, S. I 15. ♦ (Rar) Care ajută la mersul pe jos, care ține de mersul pe jos; care se efectuează mergînd pe jos. Căci la un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre Pe unde teafăr să purced afară, Utilizînd resursele-mi pedestre. TOPÎRCEANU, B. 96. În nici una din celelalte bătălii ale sale el nu se știe să fi făcut un atac pedestru în persoană. HASDEU, I. V. 237. 2. (Mil.; învechit și arhaizant, despre soldați, despre trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos. V. infanterist. În capul mulțimii pedestre, care înălța în lumină sănețe și coase, urmau boierii cei în vîrstă. SADOVEANU, O. VII 130. ♦ (Substantivat, la pl. în forma pedestri) Pedestraș. Mihai. află că ardelenii erau treizeci și două de mii de pedestri, cinci mii de călăreți cu cincizeci și trei de tunuri. ISPIRESCU, M. V. 28. În genunchi cădeau pedeștrii, colo caii se răstoarnă, Cad săgețile în valuri care șuieră, se toarnă. EMINESCU, O. I 148. Iar pedestrul doborît în cumplita năpustire, Subt a calului izbire, A căzut și a pieriți. NEGRUZZI, S. II 82. – Pl. și: pedestri.

PEDÉSTRU, -Ă adj. 1. care merge, călătorește pe jos. 2. (peior.) lipsit de inteligență, prost. ◊ (despre stil) fără valoare, simplu, prozaic. (< lat. pedester, -tris)

PEDÉSTRU ~stră (~ștri, ~stre) și substantival 1) rar (despre persoane) Care merge pe jos. 2) (despre ostași) Care se deplasează și luptă pe jos. /<lat. pedester, ~tris

pedestru m. 1. cel ce merge pe jos: decât cu așa cal mai bine pedestru CR.; 2. infanterist. [Lat. PEDESTREM]. ║ a. un drumaș pedestru PANN.

pedéstru, -eástră și (azĭ) -éstră adj., pl. eștri (vechĭ estri), estre (lat. pedĕster, -ĕstris, probabil cuv. lit., deși vechĭ, cu d neprefăcut în z cum s’a prefăcut în zestre; vfr. poestre, nfr. piètre, păcătos, fără valoare. V. pieton. Cp. cu maĭestru). Care merge pe jos, nu călare, nicĭ nu zboară, nicĭ nu înoată: strutocamila nu zburătoare, ce pedeastră este (Cant.), soldat pedestru, trupă pedestră. Fig. Iron. Slab, ignorant, prost: elev pedestru. V. pedestraș.

pădastru[1], a vz pedestru

  1. Variantă neatestată de definiția principală. Pare a corespunde totuși variantei pădăstru din definiția principală. În aceeași situație ar putea fi și varianta pădestru. Vezi referința încrucișată coresp. — LauraGellner

pădestru[1], a vz pedestru

  1. Variantă neatestată de definiția principală. Pare a corespunde totuși variantei pădăstru din definiția principală. În aceeași situație ar putea fi și varianta pădastru. Vezi referința încrucișată coresp. — LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

pedéstru1 (rar) adj. m., pl. pedéștri; f. pedéstră, pl. pedéstre

pedéstru adj. m., s. m., pl. pedéștri; f. sg. pedéstră, pl. pedéstre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

pedéstru (pedéstră), adj.1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. și V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pĕdestrem (Pușcariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). În general e considerat un împrumut tîrziu (Tiktin; REW 6346) pentru că l-a conservat pe d și pentru că nu a diftongat f., *pedeastră (nu cunoaștem f. de la sensul 2). În ciuda acestor dificultăți, prezența în mr., sensul popular din Trans. și expresiile cum ar fi cărare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui împrumut tîrziu, care ar fi trebuit să păstreze nuanța militară. Der. pedestri, vb. (a cere să descalece; refl., a descăleca); pedestraș, s. m. (drumeț, persoană care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

Intrare: pedestru (adj.)
pedestru1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A97)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pedestru
  • pedestrul
  • pedestru‑
  • pedestră
  • pedestra
plural
  • pedeștri
  • pedeștrii
  • pedestre
  • pedestrele
genitiv-dativ singular
  • pedestru
  • pedestrului
  • pedestre
  • pedestrei
plural
  • pedeștri
  • pedeștrilor
  • pedestre
  • pedestrelor
vocativ singular
plural
pedăst
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pedăstru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pedeastră
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pidăstru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
predest
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

pedestru (adj.) pedăst pedăstru pedeastră pidăstru predest

  • 1. rar Care merge, care călătorește pe jos.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 antonime: călăreț, -eață attach_file 2 exemple
    exemple
    • Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară în șa. SADOVEANU, O. VII 32.
      surse: DLRLC
    • Aici iar pedestri trebui să trecem podul dacă vrem să scăpăm întregi, căci podelele joacă ca tușile clavirului. NEGRUZZI, S. I 194.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (și) adverbial Pe jos, cu piciorul.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Tu pedestru (precum din canoane) Trebuie să mergi o, Spiridoane. BUDAI-DELEANU, Ț. 137.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Care ajută la mersul pe jos, care ține de mersul pe jos; care se efectuează mergând pe jos.
      exemple
      • Căci la un caz cumva de-ncurcătură, Nu văd nici uși deschise, nici ferestre Pe unde teafăr să purced afară, Utilizînd resursele-mi pedestre. TOPÎRCEANU, B. 96.
        surse: DLRLC
      • În nici una din celelalte bătălii ale sale el nu se știe să fi făcut un atac pedestru în persoană. HASDEU, I. V. 237.
        surse: DLRLC
  • 2. (Despre soldați, trupe etc.) Care se deplasează sau care acționează (în luptă) pe jos.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • În capul mulțimii pedestre, care înălța în lumină sănețe și coase, urmau boierii cei în vîrstă. SADOVEANU, O. VII 130.
      surse: DLRLC
  • comentariu masculin Plural și: pedestri.
    surse: DLRLC

etimologie: