paucă¹ sf [At: BARONZI, L. 116 / V: (reg) peucă / Pl: ~uce / E: ger Pauke] 1 (Îrg) Timpan Vz tâmpină, tobă. 2 (Mol; îf peucă) Fluier cu care se joacă copiii, făcut dintr-o coajă de salcie, dintr-o frunză de ceapă etc.

PAUCĂ, pauce, s. f. (Germanism învechit) Tobă (în formă de ceaun) cu o singură suprafață de percuție și care este acordată; tîmpină. Începură a suna din tobe, din pauce, din trîmbițe și din surle. ODOBESCU, S. I 72. – Pronunțat: pau-că.

paucă f. tâmpină: începură a suna din pauce, din trâmbițe și din surle OD. [Nemț. PAUKE].

páucă f., pl. e (germ. pauke, d. lat. búccina, bucĭum. V. peucă). Vechĭ. Timpină, tarabană.

peucă sf vz paucă¹

péŭcă f., pl. ĭ (cp. cu germ. pauke, timpină, tarabană, d. lat. bŭccina, goarnă. V. paucă). Mold. nord. Un fel de bîzîitoare lungă de vre-o 8-10 c.m. făcută dintr’o bucată de lemn, dintr’un fuștel de ceapă, dintr’o crănguță de salcie saŭ din gîterează de găină. (Se joacă copiiĭ cu ĭa). – În sud țúflică.

paucă (înv., reg.) (desp. pau-) s. f., g.-d. art. paucei; pl. pauce

paucă (înv., reg.) (pau-) s. f., g.-d. art. paucei; pl. pauce

paucă s. f. (sil. pau-), g.-d. art. paucei; pl. pauce

paucă (pauce), s. f. – Tîmpină, tobă. Germ. Pauke (Tiktin). Pare să fie dubletul lui peucă, s. f. (Mold., fluier), cf. Scriban.

PAUCĂ s. v. timpan.

paucă s. v. TIMPAN.

paucă, pauce, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument muzical de percuție; timpan. 2. fluier făcut din creangă de salcie de copii.