pasager, ~ă [At: (a. 1847) N. A. BOGDAN, C. M. 155 / V: (înv) ~ajer, (reg) pașașir, pășușer / Pl: ~i, ~e / E: fr passager] 1 smf Persoană care este numai în trecere, în cursul unei călătorii, printr-un loc, printr-o localitate etc. 2 sm Persoană care circulă sau călătorește folosind un mijloc de transport în comun Si: călător. 3 sm (Trs; îf pașașir, pășușer) Haimana. 4 a (Rar; îoc permanent) Vremelnic.

PASAGER, -Ă, pasageri, -e, s. m. și f. Persoană care călătorește cu un mijloc de transport în comun. Își frămînta inima să găsească un fel de bucate cu care să recîștige inima năzuroasei pasagere. TUDORAN, P. 336. Treceau de cîteva ori pe zi, pe lîngă casa noastră, trenuri iuți, de pasageri. STANCU, D. 240. Aici s-oprește vasul, debarcă pasageri. BOLINTINEANU, O. 233.

PASAGER, -Ă s.m. și f. Călător (mai ales cu trenul). // adj. Trecător. [< fr. passager].

PASAGER, -Ă I. s. m. f. călător cu un mijloc de transport, cu vaporul etc. II. s. n. navă de pasageri (I). III. adj., adv. trecător. (< fr. passager)

PASAGER ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care călătorește cu un mijloc de transport în comun. 2) Persoană care este în trecere pe undeva (printr-un loc, printr-o localitate etc.). /<fr. passager

*pasagér, -ă adj. (fr. passager, d. passage, trecere). Trecător, caduc, pe puțin timp (Barb.): fericire pasageră. S. m. și f. Călător, maĭ ales pe distanțe micĭ (de ex., în tranvaĭ).

pasager adj. m., s. m., pl. pasageri; adj. f., s. f. pasageră, pl. pasagere

pasager adj. m., s. m., pl. pasageri; adj. f., s. f. pasageră, pl. pasagere

pasager

pasager.

PASAGER s. călător, voiajor. (~ul din tren.)

PASAGER s. călător, voiajor. (~ul din tren.)