16 definiții pentru particular (s.m.)
din care- explicative (12)
- morfologice (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. ◊ Loc. adv. în particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II, S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.
particular, ~ă [At: RÎND. JUD. 353/2 / V: (îvp) ~colar, ~coler, ~ler, (înv) ~e, ~lier / Pl: ~i, ~e / E: lat particularis, ger Partikular, partikular, it particolare, fr particulier] 1 a Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri, cărora le dă un caracter original și distinctiv Si: caracteristic, specific. 2 a (Pex) Special. 3 sn (Îlav) În ~ În mod deosebit. 4 a (Îoc general) Care se referă la indivizi izolați, care privește fiecare caz în parte, fiind apanajul exclusiv al unuia Si: (înv) particularistic (1), particularnic (1), partnic, (îvr) părtnicesc. 5 sn (Îlav) În ~ De către fiecare individ în parte. 6 sn Categorie filozofică a materialismului dialectic, reprezentând o treaptă de generalitate mai mare a singularului în raport cu el însuși. 7 a (Îoc oficial, public) Care are caracter strict personal, neoficial Si: confidențial, intim, privat, (înv) particularistic (2), particularnic (2). 8 a (Îs) Viață ~ră Viață intimă, de familie. 9 sn (Îlav) În ~ Într-un grup restrâns, separat. 10 sn (Îal) În așa fel încât să nu devină public, oficial. 11 sn (Îal) Confidențial. 12 a (D. bunuri, obiecte etc.) Care aparține unei persoane fizice. 13 a (D. școli) Care nu aparține statului. 14 a (Îs) Lecție (sau oră) -ră Lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii, în schimbul unei remunerații. 15 a (Îs) Profesor ~ Profesor care predă cuiva lecții în afara școlii. 16-17 smf, a (Șîs Elev ~) (Elev) care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. 18 av (Îlav) În ~ Fără a urma cursurile unei școli. 19 sm Persoană care nu deține o funcție oficială. 20 sm (Pex) Persoană considerată ca individ, în raport cu statul sau cu o instituție a statului. 21 sm (Pex) Persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PARTICULAR, -Ă, particulari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ◊ Loc. adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual. ◊ Loc. adv. În particular = de către fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidențial. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuală. ♦ (Despre școli) Care nu aparține statului. ◊ Lecție (sau oră) particulară = lecție pe care un profesor o predă unui elev în afara școlii. Profesor particular = profesor care predă unui elev lecții în afara școlii. Elev particular (și substantivat, m.) = elev care se pregătește fără a frecventa cursurile unei școli, prezentându-se numai la anumite date pentru a susține examene. Examen particular = examen la care se prezintă elevii particulari. ◊ Loc. adv. În particular = fără a urma cursurile unei școli (dar pregătindu-se singur pentru a susține examenele cerute). 4. Care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă. Intrarea persoanelor particulare este interzisă. II. S. m. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PARTICULAR, -Ă I. adj. 1. care aparține numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ în ~ = în mod deosebit, în special. ◊ care constituie proprietatea individuală a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecăți) în care predicatul se referă numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lecții) predat elevilor în afara orelor oficiale de școală. II. s. n. categorie filozofică, verigă intermediară între singular și general. III. s. m. persoană care nu deține o funcție oficială; (p. ext.) persoană considerată ca individ în raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
PARTICULAR2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană nelegată de activitatea în comun a societății sau a statului. /<lat. particularis, germ. Partikular
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
particular a. 1. ce aparține în propriu: fiecare țară are datinile ei particulare; 2. separat, deosebit: locuință particulară; 3. rezervat, secret: mi-a spus lucruri particulare. ║ m. 1. persoană privată: e un simplu particular; 2. fam. un individ oarecare. ║ n. ceeace e particular.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*particulár, -ă adj. (lat. particularis). Propriŭ, special: bradu e particular climelor friguroase. Individual, personal, privat: interesu particular trebuĭe să dispară în fața celuĭ general. Extraordinar, deosebit: a avea un talent particular pentru muzică. Secret, fără marturĭ: audiență particulară. Privat, care nu e al statuluĭ: școală particulară. Separat, distinct, deosebit de al altora, nu la fel cu al lor: acest soldat locuĭește într’o cameră particulară, mănîncă mîncare particulară și poartă uniformă particulară (V. cazon). Bizar, straniŭ: om, caracter particular. S. m. și f. Persoană privată, neoficială, care nu face parte din corpu funcționarilor saŭ dintr’o societate oare-care: statu și particulariĭ. S. n. fără pl. Lucru particular, particularitate: particularu e că n’a scris nimica. A da examin la particular, la o școală particulară. Adv. În mod particular: s’a interesat de el particular. În particular, a parte, separat de alțiĭ: s’a preparat de examin în particular (nu la școala statuluĭ). În special: în particular mă interesez de asta.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
particolar, ~ă sm, a vz particular
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
particoler, ~ă sm, a vz particular
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
particulare sm, a vz particular
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
particuler, ~ă a, sm vz particular
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
particulier sm vz particular
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
particular2 s. n. (generalul și ~ul; în ~)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
particular1 adj. m., s. m., pl. particulari; adj. f. particulară, pl. particulare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
particular1 adj. m., s. m., pl. particulari; adj. f. particulară, pl. particulare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
particular adj. m., s. m., pl. particulari; f. sg. particulară, pl. particulare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
particular, particularisubstantiv masculin particulară, particularesubstantiv feminin
- 1. Persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta. DEX '09 MDN '00
etimologie:
- particularis DEX '09 DEX '98 DN
- partikular, Partikular DEX '09 DEX '98 MDN '00