PARAFRAZĂ, parafraze, s. f. 1. Expunere, explicație etc. într-o formulare personală (și mai dezvoltată) a conținutului unui text, al unei comunicări orale etc. 2. Piesă muzicală instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme cunoscute. – Din fr. paraphrase.

parafrază sf [At: DRLU / V: (înv) parafraz sn (S și: ~as; Pl: ~uri) / Pl: ~ze / E: fr paraphrase] 1 Exprimare, expunere într-o formulare personală, amplificată, dezvoltată, a ideilor dintr-un text, dintr-o comunicare orală etc. 2-3 (Text scris sau) comunicare orală formulat(ă) prin parafraze (1). 4 (Muz) Piesă instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme muzicale cunoscute.

PARAFRÁZĂ, parafraze, s. f. 1. Expunere, explicație etc. într-o formulare personală (și mai dezvoltată) a conținutului unui text, al unei comunicări orale etc. 2. Piesă muzicală instrumentală de virtuozitate care constituie o prelucrare liberă a unei teme cunoscute. – Din fr. paraphrase.

PARAFRAZĂ, parafraze, s. f. 1. Expunere prin cuvinte proprii (și în mod dezvoltat) a ideilor unui text. 2. (Muz.) Prelucrare cu caracter de improvizație liberă a unei teme împrumutate dintr-o altă operă muzicală.

PARAFRAZĂ s.f. 1. Explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat. ♦ Imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original. 2. Compoziție muzicală care constituie o prelucrare cu caracter liber a unei teme muzicale luate din altă operă. [Cf. fr. paraphrase, it. parafrasi, lat., gr. paraphrasis < para – alături, phrasis – fel de a vorbi].

PARAFRÁZĂ s. f. 1. explicație mai largă și într-o formulare personală a unui text dat. 2. imitație (în versuri) a unui text, amplificată față de original. ◊ (peior.) comentariu verbios și difuz. 3. compoziție muzicală, prelucrare cu caracter liber, de pură virtuozitate, a unei teme luate din altă operă. (< fr. paraphrase, lat., gr. paraphrasis)

PARAFRÁZĂ ~e f. 1) Expunere a conținutului unui text într-o formulare proprie (de obicei, mai amplă). 2) Piesă muzicală de virtuozitate compusă pe o temă cunoscută (din opere sau din melodii populare). /<fr. paraphrase

parafrază f. 1. explicare desvoltată a unui text; 2. expresiune difuză.

*parafráză f., pl. e (vgr. paráphrasis. V. rază). Explicațiune saŭ traducere maĭ amplă însă de cît textu. Fig. Discurs, scriere lungă și difuză. Fam. Interpretare răutăcĭoasă.

parafraz sn vz parafrază

parafrază (lit.) (desp. -ra-fra-) s. f., g.-d. art. parafrazei; pl. parafraze

parafrază (lit.) (-ra-fra-) s. f., g.-d. art. parafrazei; pl. parafraze

parafrază s. f. (sil. -fra-) frază

parafrază, -ze.

parafrază (< gr. παράφρασις [paraphrasis], „descriere”; fr. paraphrase), lucrare muzicală bazată pe teme cunoscute (de obicei aparținând altui compozitor decât autorul p.), cu pasaje de pură virtuozitate (de ex. p. de concert). În creația lui Listz și a contemporanilor săi, p. erau improvizații* de concert pe teme* din opere* la modă (Rossini, Weber, Wagner, Verdi, Gounod, Meyerbeer, Auber etc.). V. fantezie (2), citat muzical.

parafrază v. perifrază.