PAN², pani, s. m. Denumire dată (în Evul Mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.

pan² sm [At: ROSETTI, B. 46 / Pl: ~i / E: pn pan]
1 Titlu dat în Evul Mediu nobililor polonezi. 2 Persoană care purta acest titlu Vz magnat. 3 Titlu dat marilor boieri moldoveni. 4 (Mol) Boier care purta acest titlu.

PAN², pani, s. m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.

PAN², pani, s. m. (Învechit) Moșier feudal polonez. ♦ (Prin analogie, în țările romînești) Termen de politețe, folosit pentru a te adresa unui bărbat. Eretele meu! zise el. Văd eu că dumneata, pan Tudor, ești cunoscător. SADOVEANU, O. VII 83. A! d-ta ești, pan Egor? – Da, da, eu, pan Ivan. ALECSANDRI, T. 552.

PAN ~i m. Feudal polonez. /<pol. pan

pan n. 1. Domn (la Poloni): Pane, sosit’au cu putere un sol dela Moldova AL.; 2. titlu dat od. marilor boieri: Pan Dumitrașcu Ghica, mare Ban. [Pol. PAN].

1) pan m. (pol. pan. V. jupîn, și moțpan). Vechĭ. Domn, boĭer, nobil la Polonĭ. Titlu boĭeresc la Românĭ.

pan s. m., pl. pani

pan s. m., pl. pani

pan s. m., pl. pani

pan (pani), s. m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverență, înv. – Cf. moțpan.

HARD PAN [há:d pæn] (cuv. engl.) s. n. Strat de pământ compact, impermeabil, format la fundul brazdei ca urmare a tasării acesteia de brăzdarul plugului, ce împiedică pătrunderea rădăcinii plantelor în adâncime.

PAN s. magnat. (Un ~ polonez.)

PAN s. magnat. (Un ~ polonez.)