paiantă sf [At: IORGA, S. D. XXI, 416 / V: (reg) paiant^[1] sn, ~ndru sm, ~ient sn, ~ientă / Pl: ~te, ~iente / E: tc payanda „proptea, suport”] 1 Fiecare dintre piesele de lemn, rotunde sau fasonate, care proptesc stâlpii caselor țărănești Si: chezaș. 2 Sistem de construcție a pereților unor case, constând dintr-un schelet de lemn ale cărui spații goale sunt umplute sau acoperite cu diferite materiale, împletituri de nuiele tencuite cu lut, chirpici etc. 3 (Prc) Material care umple sau acoperă scheletul de lemn de paiantă (2). 4 (Pex) Perete construit prin paiantă (2). 5 (Reg; îf paiant) Cui lung și gros, cu floarea mare, pentru fixarea căpriorilor sau a grinzilor. 6 (Pan; reg) Cartilagiu al nasului. corectat(ă)

PAIANTĂ, paiante, s. f. 1. Schelet de bare de lemn, cu golurile dintre bare umplute cu împletituri de nuiele, zidărie, sau acoperite cu plăci, scînduri etc., din care se construiesc pereții unor case. Tinda a fost împărțită în două printr-un zid de paiantă. STANCU, D. 437. Pe o parte și alta a ogrăzii se întindea cîte un șir de odăițe de paiantă, acoperite cu olane. I. BOTEZ, ȘC. 15. La mijloc casa ruinată, în ale căreia ziduri se vedea pe ici, pe colo paianta. SLAVICI, N. I 268. 2. Fiecare dintre barele de lemn care proptesc stîlpii scheletului caselor țărănești. – Pl. și paiente (MACEDONSKI, O.III 50). – Variantă: paiant, paianturi (PAMFILE, I. C. 184), s. n.

PAIANTĂ ~e f. 1) Schelet (din două rânduri) de lemn umplut cu material de construcție, care alcătuiește peretele unei clădiri. 2) Perete construit dintr-un astfel de schelet. /<turc. payanda

paiantă f. bârne ce proptesc stâlpii clădirii și printre cari rămân ochiuri umplute cu zid, alcătuind pereții unei case. [Turc. PAYANTA, sprijin].

paĭántă f., pl. e (turc. paĭanta, -nda, [d. pers. paĭende, sprijin], sîrb. paĭanta). Pĭesă de lemn oblică între stîlpiĭ unuĭ părete (spațiile goale se umplu cu zid saŭ cu vălătucĭ): o casă în paĭante saŭ în paĭantă. – Și paĭant n. (pl. e și urĭ).

paiandru sm vz paiantă

paiant sn vz paiantă

paidantă^[1] sf vz paiantă

paient sn vz paiantă

paientă sf vz paiantă

PAIANT s. n. v. paiantă.

paiantă s. f., g.-d. art. paiantei; pl. paiante

paiantă s. f., g.-d. art. paiantei; pl. paiante

paiantă s. f., pl. paiante

paiantă (paiante), s. f. – Bară de lemn care sprijină un perete despărțitor. – Megl. paiantă. Tc. payanda, din per. payende (Șeineanu, II, 280; Lokotsch 1611), cf. ngr. παγιαντᾶς, sb. paiante.

PAIANTĂ s. v. chezaș.

PAIANTĂ s. (CONSTR.) chezaș. (Pe ~ se sprijină stîlpii unor case țărănești.)