12 definiții pentru păcăli

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau printr-o minciună, pentru a trage un folos sau pentru a se amuza; a înșela, a amăgi, a trage pe sfoară. ♦ Refl. A-și greși socotelile; a aprecia greșit, a se înșela. – Et. nec.

PĂCĂLÍ, păcălesc, vb. IV. Tranz. A induce pe cineva în eroare, printr-o viclenie sau minciună, pentru a trage un folos sau pentru a rîde de el; a înșela, a amăgi. Un hamal ghiduș, care-i păcălea pe toți în port, strigă în gura mare o cimilitură. BART, S. M. 88. Văzură în cele din urmă că sînt păcăliți, se cătrăniră de mînie, însă înghițiră gălușca. ISPIRESCU, L. 248. De ocară m-a făcut, Că n-am hal de vitejit Și nici duh de păcălit. TEODORESCU, P. P. 640. ♦ Refl. A-și greși socotelile, a se înșela. Dar, vai, rău s-a păcălit; i-a ars nu numai stogul, dar casa, grajdul, șura, și cu un cuvînt tot ce avea. RETEGANUL, P. IV 77. – Variantă: (regional) pîcîlí (ALECSANDRI, T. I 263) vb. IV.

păcălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 păcăleáscă

păcălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păcălésc, imperf. 3 sg. păcăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. păcăleáscă

PĂCĂLÍ vb. v. înșela.

A PĂCĂLÍ ~ésc tranz. A face să se păcălească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a amăgi; a înșela; a minți. /Orig. nec.

A SE PĂCĂLÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a cădea în eroare; a se înșela; a se amăgi. /Orig. nec.

păcălì v. 1. a juca un renghiu cuiva, a-și bate joc de el; 2. a amăgi cu malițiozitate.

păcălésc (vest) și pîcîlésc (est) v. tr. (d. Păcală, Pîcală; ceh. pekliti se, a se chinui). Vechĭ. Înșel. Azĭ. Amăgesc ca să rîd de cineva. Amăgesc, înving pin glumă, pin spirit. Amăgesc, înșel, escrochez: m’a păcălit cu o sută de francĭ. V. refl. Mă înșel, nu găsesc ce așteptam: m’am dus la teatru, dar m’am păcălit, că era o pĭesă urîtă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PĂCĂLÍ vb. a ademeni, a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprínde, (fam.) a dúce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a árde, a fríge, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu vorbe mincinoase.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a-și înșela / a-și păcăli foamea expr. a mânca frugal.

Intrare: păcăli
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) păcăli păcălire păcălit păcălind singular plural
păcălește păcăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) păcălesc (să) păcălesc păcăleam păcălii păcălisem
a II-a (tu) păcălești (să) păcălești păcăleai păcăliși păcăliseși
a III-a (el, ea) păcălește (să) păcălească păcălea păcăli păcălise
plural I (noi) păcălim (să) păcălim păcăleam păcălirăm păcăliserăm, păcălisem*
a II-a (voi) păcăliți (să) păcăliți păcăleați păcălirăți păcăliserăți, păcăliseți*
a III-a (ei, ele) păcălesc (să) păcălească păcăleau păcăli păcăliseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)