14 definiții pentru ovație ovațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ovație sf [At: MAIORESCU, D. II, 108 / V: (iuz) ~iune / Pl: ~ii / E: fr ovation, lat ovatio, -onis] 1-2 Manifestație publică entuziastă (de admirație sau) de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc.

OVÁȚIE, ovații, s. f. Manifestare publică entuziastă de admirație și de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., față de o persoană, o acțiune, o inițiativă etc. – Din fr. ovation, lat. ovatio.

OVÁȚIE, ovații, s. f. Manifestare publică entuziastă de admirație și de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., față de o persoană, o acțiune, o inițiativă etc. – Din fr. ovation, lat. ovatio.

OVÁȚIE, ovații, s. f. Manifestație publică entuziastă de admirație și aprobare față de o persoană, o hotărîre etc., prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, serbări etc. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat «Lungu-i drumul Clujului» și a stîrnit ovațiile tuturor. REBREANU, R. I 173. Îl întîmpinară cu ovații zgomotoase. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.

OVÁȚIE s.f. Onoruri acordate la romani unui comandant militar pentru o victorie; (la pl.) Aclamații, aplauze entuziaste manifestate față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc. [Gen. -iei, var. ovațiune s.f. / cf. lat. ovatio, fr. ovation].

OVÁȚIE s. f. manifestare publică prin aclamații și aplauze entuziaste de admirație sau aprobare față de cineva sau față de o acțiune, o inițiativă etc. (< fr. ovation, lat. ovatio)

OVÁȚIE ~i f. mai ales la pl. Manifestație publică entuziastă a admirației, însoțită de strigăte de aprobare; aclamație. [G.-D. ovației] /<fr. ovation, lat. ovatio, ~onis

OVAȚIÚNE s.f. v. ovație.

ovați(un)e f. 1. micul triumf la Romani; 2. onoruri date cuiva într’o adunare: i s’a făcut ovațiuni.

*ovațiúne f. (lat. ovátio, -ónis, mic triunf, ovațiune, d. ovare, a sacrifica o oaĭe p. micu triunf, [fig.] a fi triunfător, d. ovis, oaĭe). La Romanĭ, triunf maĭ mic acordat unuĭ general: la ovațiune, generalu mergea călare saŭ pe jos, nu în car, ca la triunf, și purta o coronă de mirt. Fig. Aclamațiunĭ publice, onorurĭ zgomotoase și entusiaste acordate cuĭva. – Și ováție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ováție (-ți-e) s. f., art. ováția (-ți-a), g.-d. art. ováției; pl. ováții, art. ováțiile (-ți-i-)

ováție s. f. (sil. -ți-e-), art. ováția (sil. -ți-a), g.-d. art. ováției; pl. ováții, art. ováțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OVAȚII s. pl. aclamații (pl.), osanale (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl întîmpina cu ~.)

Intrare: ovație
  • silabație: -ți-e-
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ovație
  • ovația
plural
  • ovații
  • ovațiile
genitiv-dativ singular
  • ovații
  • ovației
plural
  • ovații
  • ovațiilor
vocativ singular
plural
ovațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ovațiune
  • ovațiunea
plural
  • ovațiuni
  • ovațiunile
genitiv-dativ singular
  • ovațiuni
  • ovațiunii
plural
  • ovațiuni
  • ovațiunilor
vocativ singular
plural

ovație ovațiune

  • 1. Manifestare publică entuziastă de admirație și de aprobare, exprimată prin aclamații și aplauze în cadrul unei adunări, a unei serbări etc., față de o persoană, o acțiune, o inițiativă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: aclamație 2 exemple
    exemple
    • La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat «Lungu-i drumul Clujului» și a stîrnit ovațiile tuturor. REBREANU, R. I 173.
      surse: DLRLC
    • Îl întîmpinară cu ovații zgomotoase. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.
      surse: DLRLC
  • 2. Onoruri acordate la romani unui comandant militar pentru o victorie.
    surse: DN

etimologie: