osteoid, ~ă a [At: DN³ / P: ~te-o-id / Pl: ~izi, ~e / E: fr ostéoïde] Care este asemănător structurii, naturii osului.

OSTEOID, -Ă adj. (Biol.) Asemănător osului. [Pron. -o-id. / < fr. ostéoïde, cf. gr. osteon – os, eidos – formă].

OSTEOID, -Ă adj. asemănător structurii, naturii osului. (< fr. ostéoïde)

osteoid adj. m. (sil. te-o-id), pl. osteoizi; f. sg. osteoidă, pl. osteoide

OSTEO- „os, cartilaginos”. ◊ gr. osteon „os” > fr. ostéo-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. osteo-. □ ~artropatie (v. artro-, v. -patie), s. f., afecțiune a extremităților osoase ale unei articulații; ~artrotomie (v. artro-, v. -tomie), s. f., operație de rezecție a extremității articulare a unui os; ~blast (v. -blast), s. n., celulă osoasă tînără care produce oseina; sin. osteoplast; ~campsie (v. -campsie), s. f., curbare a oaselor; ~cit (v. -cit), s. n., celulă osoasă în stadiul matur; ~clast (v. -clast), s. n., 1. Tip de celulă osoasă. 2. Instrument chirurgical folosit la sfărîmarea unor oase; ~clazie (v. -clazie), s. f., 1. Intervenție chirurgicală care necesită sfărîmarea anumitor oase. 2. Proces de resorbție osoasă, datorită osteocitelor; ~condrodistrofie (v. condro-, v. dis-, v. -trofie), s. f., osteocondropatie*; ~condropatie (v. condro-, v. -patie), s. f., proces de necrozare a unei porțiuni dintr-o apofiză sau epifiză; sin. osteodistrofie; ~deză (v. -deză), s. f., suprimare chirurgicală a unei articulații calcaneo-cuboidiene cu fragment de transplant tibial; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., afecțiune osoasă caracterizată prin modificarea formei, mărimii, consistenței sau creșterii osului; ~fit (v. -fit), s. n., proliferare anormală de țesut osos în apropierea unei inflamații; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv care transmite sunetele exterioare în urechea internă; ~gen (v. -gen₁), adj., care produce țesut osos; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a țesutului osos; sin. osteogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., osteogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a oaselor; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., Asemănător osului. 2. s. n., Matrice hialină tînără a osului, în care se depozitează sărurile de calciu; ~lepis (v. -lepis), s. m., pește fosil cu solzi rombici groși; ~lit (v. -lit₁), s. n., os fosil petrificat; ~liză (v. -liză), s. f., 1. Proces de distrugere a țesutului osos. 2. Imagine radiografică de transparență osoasă centrală sau marginală, cu limite șterse sau nete; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în osteologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul sistemului osos; sin. scheletologie (1); ~malacie (v. -malacie), s. f., ramolire a scheletului; ~mielodisplazie (v. mielo-, v. dis-, v. -plazie), s. f., degenerare a țesutului hematopoietic din măduva oaselor; ~mieloscleroză (v. mielo-, v. -scleroză), s. f., boală malignă a măduvei osoase, în care activitatea hematopoietică este redusă pînă la dispariție; ~necroză (v. -necroză), s. f., moarte celulară a țesutului osos; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile sistemului osos; ~plast (v. -plast), s. n., osteoblast*; ~plastie (v. -plastie), s. f., restabilire pe cale chirurgicală a unui os distrus; ~plazie (v. -plazie), s. f., neoformație osoasă netipică; ~poichilie (~poikilie) (v. -poichilie), s. f., maladie prezentînd la examenul radiologic al spongioasei numeroase zone bine delimitate de condensare osoasă; sin. boala oaselor pătate; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., maladie caracterizată prin condensarea țesutului osos; ~tom (v. -tom), s. n., instrument chirurgical utilizat la secționarea oaselor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui os; ~tomoclazie (v. tomo-, v. -clazie), s. f., operație chirurgicală de corectare a diformității unui os prin osteotomie parțială; ~trib (v. -trib), s. n., instrument chirurgical utilizat pentru zdrobirea oaselor; ~trop (v. -trop), adj., (despre substanțe) care se fixează electiv pe oase.