ORLIȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: orliște] – Din bg., sb. orlište.

orliște sf [At: PAMFILE, A. R. 26 / A și: orliște / Pl: ~ti / E: srb orližte] (Reg) 1 Loc necultivat, lăsat în paragină. 2 Loc sterp. 3 Pământ desțelenit și nelucrat mai mulți ani consecutiv. 4 (Fig) Casă pustie și ruinată.

†ORLIȘTE sf. Olten. 1 🚜 Loc lăsat nelucrat, pîrloagă (CONV.) (CIAUȘ.) (VÎRC.) ¶ 2 Casă rămasă goală, cu geamurile sparte, în care suflă vîntul de toate părțile; vraiște (R.-COD.).

ORLIȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: orliște] – Din bg., scr. orlište.

ORLIȘTE s. f. (Regional) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a cules recolta).

órliște f. (cp. cu vsl. *orlište, „loc pustiŭ pe unde trăĭesc pajurile”, d. orelŭ, pajură. V. arol. Cp. și cu vsl. orati, a ara). Cîmp sterp, pîrloagă, cîmp nelucrat (CL. 1922, 367). Casă pustie și ruinată. V. hardughie.

urliște sf vz orliște

orliște (reg.) s. f., g.-d. orliștii; pl. orliști

orliște (reg.) s. f., g.-d. orliștii; pl. orliști

orliște s. f., g.-d. art. orliștii; pl. orliști

orliște (orliști), s. f. – Casă părăsită, loc pustiu. Origine necunoscută. E cuvînt vechi, în Olt. Legătură cu sl. orelu „vultur” (Scriban) nu este certă. Poate e un der. local de la urla „a răcni”, cu sensul de „loc unde urlă vîntul”.