13 definiții pentru ordonator (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur.

ordonator, ~oare smf [At: ȘĂINEANU / V: (înv) ~nător, ordin~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr ordonnateur] 1 (Rar) Persoană care hotărăște ceva. 2 (Șîs) ~ de credite Conducător de instituție bugetară, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de cheltuieli al instituției respective.

ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. Conducător al unei instituții bugetare, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri și de cheltuieli al instituției. – Din fr. ordonnateur.

ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. Conducător de instituție bugetară, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de mijloacele bugetare aprobate prin planurile de cheltuieli. Ordonator principal de credite.

ORDONATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care are dreptul să dispună de fondurile bugetare aprobate prin planurile de cheltuieli ale unei instituții. [< fr. ordonnateur].

ORDONATÓR, -OÁRE I. adj. care pune în ordine, organizează; care dă o imagine sistematică, sintetică. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri și cheltuieli al unui stat, al unei instituții. (< fr. ordonnateur)

ORDONATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. fin. Persoană care ordonă plata unor cheltuieli. ◊ ~ de credite conducător al unei instituții care poate dispune de creditele bugetare ale acesteia. /<fr. ordonnateur

ordinator1, ~oare smf vz ordonator

ordonător, ~oare smf vz ordonator


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ordonatór s. m., pl. ordonatóri

ordonatór s. m., pl. ordonatóri


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ORDONATÓR, -OÁRE (< fr.) s. m. și f. ~ de credite = persoană împuternicită prin lege sau prin delegare să dispună, să aprobe și să răspundă, potrivit legii, de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor de bani primite de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat sau de da bugetul fondurilor speciale, de integritatea bunurilor încredințate unității pe care o conduce, de organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare. O. de c. poate fi: principal (conducătorul unei autorități publice, ministrul, conducătorul celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale) și secundar ori terțiar (conducătorul instituției publice cu personalitate juridică din subordinea o. principal de credite, după caz).

Intrare: ordonator (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ordonator
  • ordonatorul
  • ordonatoru‑
plural
  • ordonatori
  • ordonatorii
genitiv-dativ singular
  • ordonator
  • ordonatorului
plural
  • ordonatori
  • ordonatorilor
vocativ singular
  • ordonatorule
plural
  • ordonatorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ordonator, -oare (persoană) ordonatoare

  • 1. (în) sintagmă (Ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Ordonator principal de credite.
      surse: DLRLC

etimologie: