16 definiții pentru orbită


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

orbi sf [At: ȘINCAI, ÎNV. 132 / V: (iuz) orbit / Pl: ~te / E: lat orbita, fr orbite] 1 Drum pe care îl parcurge un corp ceresc. 2 Traiectorie în formă de curbă închisă, parcursă de un mobil într-un câmp de forțe centrale, de un electron care aparține unui sistem atomic etc. 3 Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află ochii. 4 (Fig) Sferă sau mediu al unei activități oarecare. 5-6 (Fig) Sferă de acțiune sau de influență.

ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita.

ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent proiectat pe bolta cerească pe care se deplasează un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita.

ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectoria închisă a unui corp ceresc. Orbita pămîntului. a Două stele își încrucișează orbitele în univers. BOGZA, C. O. 285. 2. Fig. Sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de influență. 3. Cavitate osoasă a craniului în care se află globul ocular. Albia uscată a torentului... apare îngrozitor de tristă și dureroasă, ca orbitele fără ochi ale unui mutilat. BOGZA, O. 210. Vorbea acum grăbit și grav și ochii lui neliniștiți îi jucau necontenit în orbite. SADOVEANU, O. VI 353. [Ochii] înotau în orbitele lor. EMINESCU, N. 34.

ORBÍTĂ s.f. 1. Traiectorie închisă a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasă a craniului în care este așezat ochiul. 3. (Fig.) Sferă de activitate; sferă de influență. [< fr. orbite, cf. it. orbita].

ORBÍTĂ s. f. 1. traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitățile osoase ale craniului în care se află ochiul. 3. (fig.) sferă de activitate; zonă de influență exercitată de o persoană etc. (< fr. orbite, lat. orbita)

ORBÍTĂ ~e f. 1) Traiectorie curbă a unui corp ceresc, având drept sursă de mișcare un alt corp ceresc. 2) Cavitate osoasă în care se află globul ocular. 3) fig. Sferă de acțiune sau de influență. /<fr. orbite, lat. orbita

orbită f. 1. drum ce descrie o planetă în jurul soarelui; 2. cavitate în care e așezat ochiul.

*orbítă și (maĭ bine) órbită f., pl. e (lat. órbita, d. orbis, circumferență). Curbă pe care o descrie o planetă saŭ o cometă în prejuru soareluĭ. Cavitatea în care se află ochĭu (V. melcĭ): ochiĭ îĭ ĭeșise din orbite de spaĭmă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte

orbítă s. f., pl. orbíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ORBÍTĂ s. 1. (ASTRON.) (rar) cerc, (înv. și pop.) crug. 2. (ANAT.) (pop.) găvan, scovârlie, văgăună, (înv. și reg.) melci. (~ a ochiului.)

ORBI s. 1. (ASTRON.) (rar) cerc, (înv. și pop.) crug. 2. (ANAT.) (pop.) găvan, scovîrlie, văgăună, (înv. și reg.) melci. (~ a ochiului.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

excentricitatea orbitei, exprimă valoarea raportului dintre diferența Soare-Pământ la afeliu și periheliu și suma lor; acest raport variază într-o perioadă de cca. 93 000 – 100 000 ani și are ca efect variația insolației totale. V. și Milancovic.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a intra pe orbită expr. (intl.) a fi în formă, a acționa cu succes.

Intrare: orbită
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • orbi
  • orbita
plural
  • orbite
  • orbitele
genitiv-dativ singular
  • orbite
  • orbitei
plural
  • orbite
  • orbitelor
vocativ singular
plural

orbită

  • 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil, un electron.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Drumul real parcurs de un astru.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Orbita Pământului.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • Două stele își încrucișează orbitele în univers. BOGZA, C. O. 285.
        surse: DLRLC
      • diferențiere Traiectorie curbă a unui corp ceresc, având drept sursă de mișcare un alt corp ceresc.
        surse: NODEX
      • 1.1.1. Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real.
        surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • Albia uscată a torentului... apare îngrozitor de tristă și dureroasă, ca orbitele fără ochi ale unui mutilat. BOGZA, O. 210.
      surse: DLRLC
    • Vorbea acum grăbit și grav și ochii lui neliniștiți îi jucau necontenit în orbite. SADOVEANU, O. VI 353.
      surse: DLRLC
    • [Ochii] înotau în orbitele lor. EMINESCU, N. 34.
      surse: DLRLC
  • 3. figurat Sfera, domeniul de acțiune sau de influență.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: