omnibuz sn [At: CR (1829) 425¹/12 / V: (rar) onibus / S și: ~us / Pl: ~e și ~uri / E: fr omnibus, it omnibus] 1 (Înv) Trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun pe rute fixe. 2-3 Autobuz (cu etaj).

OMNIBUZ s.n. Vehicul cu etaj pentru transportul în comun al călătorilor. [Var. omnibus s.n. / < fr. (voiture) omnibus, cf. lat. omnibus – pentru toți].

OMNIBUZ s. n. autobuz (cu etaj), pentru transportul în comun. (< fr., it. omnibus)

OMNIBUZ ~e n. 1) Autobuz intraurban sau interurban cu etaj, având o rută fixă. 2) Trăsură cu multe locuri folosită, în trecut, pentru transportul în comun al călătorilor pe un traseu fix. /<fr., it. omnibus

onibus sn vz omnibuz

OMNIBUS, omnibuse și (învechit) omnibusuri, s. n. Vehicul pentru transportul în comun al călătorilor, folosit în unele țări în interiorul orașelor sau între două localități apropiate, cu itinerar determinat. ♦ (Învechit) Un fel de trăsură cu mai multe locuri, asemănătoare cu diligența, care servea altădată în unele orașe mari la transportul în comun al călătorilor. Vapoarele se urmează regulat cu omnibusurile. NEGRUZZI, S. I 325.

OMNIBUS s.n. v. omnibuz.

omnibus n. trăsură mare publică ce străbate un oraș în direcțiuni anumite.

ómnibus n., pl. e și urĭ (lat. omnibus, „tuturor, pentru toțĭ”, nume aplicat de Englezu Shillibeer, care a inventat la Londra acest fel de trăsurĭ). Trăsură publică închisă (de ordinar, cu geamurĭ) în care încap maĭ mulțĭ oamenĭ (10-15) și care face curse pin orașele marĭ saŭ de la o localitate la alta. V. tramcar, tranvaĭ.

omnibuz (înv.) s. n., pl. omnibuze

omnibuz (înv.) s. n., pl. omnibuze

omnibuz s. n., pl. omnibuze

omnibus, pl. omnibuze^[1]

omnibus, -se.