OGOIT, -Ă, ogoiți, -te, adj. (Pop.) Potolit, liniștit. – V. ogoi².

ogoit, ~ă a [At: LM / V: ~iat, ~iet / Pl: ~iți, ~e / E: ogoi³] (Pop) 1 Liniștit. 2 Alinat. 3 Care a pierdut din intensitate. 4 Menajat. 5 Mângâiat. 6 Dezmierdat.

OGOIT, OGOIAT adj. p. OGOI(A). Potolit, liniștit ¶¶ C. NEOGOIT, NEOGOIAT.

OGOIT, -Ă, ogoiți, -te, adj. Potolit, liniștit. – V. ogoi².

OGOIT, -Ă, ogoiți, -te, adj. Potolit, liniștit.

ogoiat, ~ă a vz ogoit

ogoiet, ~ă a vz ogoit

ogoít, -ă, ogoiți, -te, (ogoiet), adj. (reg.) Liniștit, potolit, calmat. – Din ogoi.

ogoit, -ă, ogoiți, -te, (ogoiet), adj. – (reg.) Liniștit, potolit, calmat. – Din ogoi.

OGOIT, -Ă adj. (Popular) Liniștit, potolit. cf. lm, rEV. CRiT. iv, 145. Cînd vine [pajura] ’napoi, vine mai ogoietă oleacă. vasiliu, p. l. 129. ♦ Care a pierdut din intensitate, calm. Zdrăngănit dogit de talancă se lasă din cînd în cînd spre hîrtop pe suflarea ogoită ce abia mai înfioară mugurașii surîzători. n. rev. r. ii, 225, cf. CADE. – PI.: ogoiți, -te. – Și: ogoiat, -ă (lm), ogoiet, -ă adj. – v. ogoi³.