OGOIT, -Ă adj. (Popular) Liniștit, potolit. cf. lm, rEV. CRiT. iv, 145. Cînd vine [pajura] ’napoi, vine mai ogoietă oleacă. vasiliu, p. l. 129. ♦ Care a pierdut din intensitate, calm. Zdrăngănit dogit de talancă se lasă din cînd în cînd spre hîrtop pe suflarea ogoită ce abia mai înfioară mugurașii surîzători. n. rev. r. ii, 225, cf. CADE. – PI.: ogoiți, -te. – Și: ogoiat, -ă (lm), ogoiet, -ă adj. – v. ogoi³.