ogod [At: COD. VOR. 64/9 / V: (reg) ag~, ~oadă sf, ~ă sf, ovod, ugodă sf, ug~ / Pl: (rar) ~oade, ~uri / E: slv оугодъ] 1 sn (Înv) Plăcere. 2 sn (Înv) Dorință. 3 sf (Îrg; îlav) Pre ~oadă (sau pre ~oada cuiva) Pe placul cuiva. 4 sn (Mun; îe) A fi în ~ul tău (al său etc.) A fi în largul tău, al său etc. 5 sf (Reg; îla) Cu ~oadă Plăcut. 6 av Permis. 7 sn (Trs) Liniște. 8 sn (Trs) Așteptare. 9 sn (Trs; îla) Cu ~ul (sau pre ~) Pe îndelete Si: încet. 10 sn (Reg) Nărav. 11 sn (Reg; îe) A-i căuta (cuiva) ~ul A căuta să-i faci pe plac cuiva. 12 sn Rost.

OGOD (pl. -oade) sn. 1 Băn. Trans. Fire, nărav, deprindere ¶ 2 Trans. Mulțumire; comoditate; tihnă ¶ 3 Olten. Omenie, cinste: i-am căutat ~ului, dar i-o făceam eu (R.-COD.) [vsl. ogodŭ].

OGOD, ogoade, s. n. (Înv.) Cinste, omenie. – Slav (v. sl. ugodŭ).

ogod n. comoditate, odihnă: păsările erau mai în ogodul lor POP. [Slav. GODŬ, vreme: inițiala poate sub influența analogică a sinonimului odihnă].

ogód n., pl. urĭ (vsl. ugodŭ, id., d. godŭ, timp potrivit, goditi, a face pe plac; bg. ugoda, plăcere, za ugoda, de plăcere, p. a face plăcere. V. godac). Vest. Gust, plac, plăcere: ĭ-am făcut ogodu. Nărav, obiceĭ, fire, rost, rînduĭală, samă, mecanizm: a ști ogodu unuĭ cal, uneĭ mașinĭ; înotatu e ușor cînd îĭ afli ogodu. A căuta ogoduluĭ, a da considerațiune (cinste): ĭ-am căutat ogoduluĭ și nu ĭ-am maĭ zis nimic. Trans. Cu ogodu, încet-încet, fără grabă: a lucra cu ogodu. În ogodu tăŭ, în voĭe, în tihnă, buĭecind: acolo hălăduĭaŭ lupiĭ în ogodu lor. Vechĭ. Pre ogod, pe plac, după cinste, după cuviință: pre ogod dumnezeĭesc (Dos.) – Și agod (Trans.) și ogodă și ogoadă (Vechĭ). A face ogoadă, a face pe plac. V. agodesc.

ogoadă sf vz ogod

ogodă sf vz ogod

ovod sn vz ogod

ugod sn vz ogod

ugodă sf vz ogod

❍UGOD = OGOD.

1) agód, V. ogod.

ogod (-duri), s. n. – 1. Obicei, uz. – 2. Plăcere, gust. – Var. (înv.) ogoadă, ugod (și der.). Sl. ugodu (Cihac, II, 176). – Der. ogodnic, adj. (înv., agreabil; Trans., iubit, drăguț); ogodi, vb. (Trans., a fi plăcut, a plăcea); ogoditor, adj. (Trans., amator, iubitor); ogodniță, s. f. (înv., gust, plăcere), din sl. ugodinica.

OGOD s. v. apucătură, chef, deprindere, dispoziție, dorință, fire, gust, nărav, obicei, obișnuință, plac, plăcere, poftă, rost, seamă, socoteală, voie, voință, vrere.

ogod s. v. APUCĂTURĂ. CHEF. DEPRINDERE. DISPOZIȚIE. DORINȚĂ. FIRE. GUST. NĂRAV. OBICEI. OBIȘNUINȚĂ. PLAC. PLĂCERE. POFTĂ. ROST. SEAMĂ. SOCOTEALĂ. VOIE. VOINȚĂ. VRERE.

ovod, ovoduri, s.n. – Năvod: „Tot ști rândul vadului / Și ovodu murgului” (Bârlea, 1924: 23). – Et. nec.

ovod, -uri, s.n. – Năvod: „Tot ști rândul vadului / Și ovodu murgului” (Bârlea 1924: 23). – Et. nec.

OGOD s. n. 1. (Învechit) Plăcere, plac, voie; dorință. E Porchia Fista vrea ogoadă (pre voie n. test. 1648, vrînd har biblia 1688) se facă iudeilor. cod. voB. 64/9. Ogoadă în [a] trupului să nu facem de răvnire și de pohte ce nu se cuvin. coresI, ap. . GCR i, 30/10. Ne nădăjdoi[m] milostiei dulce ogodeei tale (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 215/15. Chivernisindu-o [mănăstirea] pe ogod d-zeesc. dosoftei, ap. tdrg, cf. conv. lit, xlv, 9. ◊ Expr. Pre ogoadă (sau pre ogoada) cuiva = pe placul cuiva, după dorința cuiva. Ucise lacov fratele lu Ioan cu spata. Și văzu că pre ogoadă iaste iudeilor. coresi, l. 54/3. De sînt pre ogoda sv[i]nțiii tale, d[oa]mne, aceasta mulțămesc sv[i]nțiii tale. dosoftei, v. s. octombrie 43 /9. Cu ogoadă = plăcut, pe plac. Și mai ugoditu-i (mai cu ogoadă-i c²) va fi dzeului. psalt. 135. (Prin Munt.) A fi în ogodul tău (al său etc.) = a fi în largul, în voia ta (a sa etc.). cf. conv. Lit. xlv, 936. ♦ (Adverbial) Permis, îngăduit, încuviințat. Nu iaste ogoadă noao a lăsa cuvîntul lu Dumnezeu. coresi, ap. dhlr ii, 519. 2. (Transilv.) Liniște, odihnă, tihnă. cf. lp, POLIZU, LM, DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. ♦ Așteptare. cf. scl. 1960, 615. ◊ loc. adv. Cu ogodul sau pre ogod = încet, pe îndelete; fără grabă. Friptura să o frigă reace și cu ogodul, încet, ca să nu se arză. bărac, t. 60/14. Soarele... ucide mare parte din microbii sau viermii nevăzuți cari ne rod și ne răpun cu ogodul. atila, p. 80, cf. 35. Mă duc mai pre ogod. TODORAN, GL., cf. LEXIC REG. 96. 3. (Regional) Apucătură, nărav, obicei. cf. pr. dram. 502. Or luat ugod. densusianu, ț. h. 338. Tot știi rîndu vadului Și ovodu murgului. bîrlea, b.. 18. l-am aflat ogodu. Las că-i iau ogodu. l. costin, gr. băn. 149. I-am aflat eu ogodul. TODORAN, GL., cf. ALR I 1 558/56. ◊ Expr. A-i căuta (cuiva) ogodul = a căuta să-i faci pe plac, pe voie (cuiva). Deși-și muncește nevasta unde cer nevoile zilei, totuși îi caută ogodul, umblă cu binișorul pe lîngă ea. iovescu, n. 238. Eu îi căutam ogodu și el... plopșor, v. o. 12. Omului trebuie să-i cați și lui ogodul! CIAUȘANU, GL., cf. TOMESCU, GL. A duce ogodul cuiva = a menaja, a cruța pe cineva. Știe să ducă ogodul omului ori al boilor. com. din turnu măgurele. 4. Rost, seamă, socoteală. Fiecare vorbă-și are șartul și socoteala ei: blîndă și supusă cu cine-i știe ogodul – cal nărăvaș, cu cine n-o cunoaște. Săm. i, 304. Tu nu ești bun de păcurărit, pentru că, spunîndu-ți cea dreaptă, nu știi ogodul oilor. bugnariu, n. La războiul de țesut, cînd firele sînt încurcate, se zice: „ia-le ogodu, ia-le pă calea lor”, adică ia-le seama, ca să le poți descurca. cv 1949, nr. 8, 33. Frica, săraca, păzește pepenii. De... cam rușinoasă e ea, da e bună cînd îi cauți ogodul. i. cr;iv, 200. – pl.: (rar) ogoade (cade), ogoduri (scriban, d.). – Și: ogoadă, ogodă, ugodă (gcr i, 44/14) s. f.; ugod, agod, ovod s. n. – Din slavon. очгодъ.