OGOD s. n. 1. (Învechit) Plăcere, plac, voie; dorință. E Porchia Fista vrea ogoadă (pre voie n. test. 1648, vrînd har biblia 1688) se facă iudeilor. cod. voB. 64/9. Ogoadă în [a] trupului să nu facem de răvnire și de pohte ce nu se cuvin. coresI, ap. . GCR i, 30/10. Ne nădăjdoi[m] milostiei dulce ogodeei tale (cca 1600). cuv. d. bătr. ii, 215/15. Chivernisindu-o [mănăstirea] pe ogod d-zeesc. dosoftei, ap. tdrg, cf. conv. lit, xlv, 9. ◊ Expr. Pre ogoadă (sau pre ogoada) cuiva = pe placul cuiva, după dorința cuiva. Ucise lacov fratele lu Ioan cu spata. Și văzu că pre ogoadă iaste iudeilor. coresi, l. 54/3. De sînt pre ogoda sv[i]nțiii tale, d[oa]mne, aceasta mulțămesc sv[i]nțiii tale. dosoftei, v. s. octombrie 43 /9. Cu ogoadă = plăcut, pe plac. Și mai ugoditu-i (mai cu ogoadă-i c²) va fi dzeului. psalt. 135. (Prin Munt.) A fi în ogodul tău (al său etc.) = a fi în largul, în voia ta (a sa etc.). cf. conv. Lit. xlv, 936. ♦ (Adverbial) Permis, îngăduit, încuviințat. Nu iaste ogoadă noao a lăsa cuvîntul lu Dumnezeu. coresi, ap. dhlr ii, 519. 2. (Transilv.) Liniște, odihnă, tihnă. cf. lp, POLIZU, LM, DDRF, ȘĂINEANU, BARCIANU, ALEXI, W. ♦ Așteptare. cf. scl. 1960, 615. ◊ loc. adv. Cu ogodul sau pre ogod = încet, pe îndelete; fără grabă. Friptura să o frigă reace și cu ogodul, încet, ca să nu se arză. bărac, t. 60/14. Soarele... ucide mare parte din microbii sau viermii nevăzuți cari ne rod și ne răpun cu ogodul. atila, p. 80, cf. 35. Mă duc mai pre ogod. TODORAN, GL., cf. LEXIC REG. 96. 3. (Regional) Apucătură, nărav, obicei. cf. pr. dram. 502. Or luat ugod. densusianu, ț. h. 338. Tot știi rîndu vadului Și ovodu murgului. bîrlea, b.. 18. l-am aflat ogodu. Las că-i iau ogodu. l. costin, gr. băn. 149. I-am aflat eu ogodul. TODORAN, GL., cf. ALR I 1 558/56. ◊ Expr. A-i căuta (cuiva) ogodul = a căuta să-i faci pe plac, pe voie (cuiva). Deși-și muncește nevasta unde cer nevoile zilei, totuși îi caută ogodul, umblă cu binișorul pe lîngă ea. iovescu, n. 238. Eu îi căutam ogodu și el... plopșor, v. o. 12. Omului trebuie să-i cați și lui ogodul! CIAUȘANU, GL., cf. TOMESCU, GL. A duce ogodul cuiva = a menaja, a cruța pe cineva. Știe să ducă ogodul omului ori al boilor. com. din turnu măgurele. 4. Rost, seamă, socoteală. Fiecare vorbă-și are șartul și socoteala ei: blîndă și supusă cu cine-i știe ogodul – cal nărăvaș, cu cine n-o cunoaște. Săm. i, 304. Tu nu ești bun de păcurărit, pentru că, spunîndu-ți cea dreaptă, nu știi ogodul oilor. bugnariu, n. La războiul de țesut, cînd firele sînt încurcate, se zice: „ia-le ogodu, ia-le pă calea lor”, adică ia-le seama, ca să le poți descurca. cv 1949, nr. 8, 33. Frica, săraca, păzește pepenii. De... cam rușinoasă e ea, da e bună cînd îi cauți ogodul. i. cr;iv, 200. – pl.: (rar) ogoade (cade), ogoduri (scriban, d.). – Și: ogoadă, ogodă, ugodă (gcr i, 44/14) s. f.; ugod, agod, ovod s. n. – Din slavon. очгодъ.