14 definiții pentru ofensă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ofensă sf [At: NEGULICI / Pl: ~se / E: fr offense] 1-2 Cuvânt sau faptă jignitoare Si: injurie, insultă, jignire.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvînt sau faptă jignitoare; insultă, jignire, injurie. Nu pierdea prilejul să le arunce o ofensă. C. PETRESCU, C. V. 99. Asta o consider ca o ofensă adusă autorităților portului. BART, S. M. 103. Ofensa nemaiauzită o ținuse secretă. IBRĂILEANU, A. 22.

OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].

OFÉNSĂ s. f. cuvânt, faptă jignitoare; insultă, injurie. (< fr. offense, lat. offensa)

OFÉNSĂ ~e f. Vorbă sau faptă ofensatoare; insultă. ◊ A aduce (cuiva) o ~ a ofensa; a jigni. [G.-D. ofensei] /<fr. offense

ofensă f. insultă cu vorba sau cu fapta.

*ofénsă f., pl. e (fr. offense, d. lat. offensa). Vorbă saŭ purtare care ofensează, acțiunea de a ofensa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse

ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OFENSĂ s. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i-a fost adusă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ofénsă (ofénse), s. f. – Injurie, insultă. Fr. offense.Der. ofensa, vb., din fr. offenser; ofensator, adj. (insultător); ofensiv, adj., din fr. offensif; ofensivă, s. f., din fr. offensive; inofensiv, adj., din fr. inoffensif.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

OFENSĂ. Subst. Ofensă, insultă, insultare, jignire, lezare (fig.), injurie, ocară (pop.), invectivă, ultragiere, ultraj, afront, vexațiune (livr.); crimă de lezmajestate. Înjurare, drăcuire; înjurătură, sudalmă (pop.), suduitură (pop.), hulă (pop.). Înjosire, umilire. Adj. Ofensator, ofensant (rar), insultător, jignitor, injurios, ocărîtor (înv.), vexatoriu (livr.). Ofensat, lezat (fig.), insultat, jignit, ofuscat (fam.), vexat (livr.). Vb. A ofensa, a insulta, a jigni, a invectiva, a ultragia, a-i da (a-i spune) (cuiva) o pupăză în obraz, a leza (fig,), a vexa (livr.). A se ofensa, a se simți jignit, a se ofusca (fam.). A (se) înjura, a (se) sudui (pop.), a (se) drăcui, a (se) ocărî, a (se) blestema, a huli (pop.). V. batjocură, blestem, defăimare, discreditare, impolitețe, umilință.

Intrare: ofensă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ofensă
  • ofensa
plural
  • ofense
  • ofensele
genitiv-dativ singular
  • ofense
  • ofensei
plural
  • ofense
  • ofenselor
vocativ singular
plural

ofensă

  • 1. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: injurie insultă jignire 3 exemple
    exemple
    • Nu pierdea prilejul să le arunce o ofensă. C. PETRESCU, C. V. 99.
      surse: DLRLC
    • Asta o consider ca o ofensă adusă autorităților portului. BART, S. M. 103.
      surse: DLRLC
    • Ofensa nemaiauzită o ținuse secretă. IBRĂILEANU, A. 22.
      surse: DLRLC

etimologie: