OCLUZIV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive.

OCLUZIV, -Ă adj. v. oclusiv.

oclusivă sf, a [At: PUȘCARIU, L. R. 63 / V: ~uzivă / Pl: ~ve / E: fr occlusive] 1-2 (Fam; șîs consoană ~) (Consoană) a cărei articulare comportă ocluziunea canalului vocal, urmată de deschiderea lui Si: explozivă.

ocluzivă a vz oclusivă

OCLUSIVĂ, oclusive, adj. f. (În sintagma) Consoană oclusivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Var.: ocluzivă adj. f.] – Din fr. occlusive.

OCLUZIVĂ adj. V. oclusivă.

OCLUZIVĂ, ocluzive, adj. f. (Numai în expr.) Consoană ocluzivă (și substantivat) = consoană a cărei articulare comportă ocluziunea canalului vocal, urmată de deschiderea lui; consoană explozivă. Consoanele p, b, t, d, k, g sînt consoane ocluzive.

OCLUSIV, -Ă adj. Care închide. ◊ Consoană oclusivă (și s.f.) = consoană care se pronunță prin ocluzia canalului bucal; explozivă. [Var. ocluziv, -ă adj. [< fr. occlusif].

OCLUSIV, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin ocluziunea canalului fonator, urmată de o explozie (4); (consoană) explozivă. (< fr. occlusif)

OCLUSIV ~ă (~i, ~e) (despre sunete consonante) Care se articulează printr-o ocluzie a canalului fonator; exploziv. /<fr. occlusive

ocluziv (desp. o-clu-) adj. m., pl. ocluzivi; f. ocluzivă, pl. ocluzive

!ocluziv (o-clu-) adj. m., pl. ocluzivi; adj. f., s. f. ocluzivă, pl. ocluzive

ocluziv.

ocluzivă (desp. o-clu-) s. f., g.-d. art. ocluzivei; pl. ocluzive

oclusiv adj. m., pl. oclusivi; f. sg. oclusivă, pl. oclusive

OCLUZIV adj. (FON.) exploziv. (Sunet ~.)^[1]

OCLUSIV adj. (FON.) exploziv. (Sunet ~.)

OCLUSIV, -Ă adj. (< fr. occlusif): în sintagma consoană oclusivă (v.).