nună sf [At: TEAHA, C. N. 247 / V: ~nelă / Pl: ~ne / E: cf alună] (Trs) 1 Pistrui pe față. 2 Aluniță sau alt semn mic pe corp.

NUNĂ, nune, s. f. (Adesea urmat de determinarea «mare») Femeie care, împreună cu un bărbat, asistă pe miri la căsătoria religioasă, îndeplinind formele cerute de ritualul bisericesc; nașă de cununie. Sprijinind o enormă lumînare pavoazată cu flori și panglici albe, asista în rolul... de nună, în dreapta unui mire. C. PETRESCU, C. V. 177. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. Ajungă-te voia bună Pe dumneata, jupîne nune mare, Și pe dumneata, jupîneasă nună mare! TEODORESCU, P. P. 168.

NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

nun, ~ă [At: CORESI, TETR. 186 / Pl: ~i, ~e / E: ml nonnus] 1 smf Fiecare dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin Si: naș² (18). 2 smp Bărbat și femeie care îndeplinesc acest ritual. 3 sf (Trs; șîs fete de ~e sau, rar, de ~) Fiecare dintre fetele care însoțesc mireasa la cununie și care au anumite atribuții la nuntă Si: (reg) drușcă, nuntășiță.

nunelă sf vz nună

NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

NUN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care însoțește mirii în ziua oficierii căsătoriei, având anumite atribuții; nănaș de cununie. ~ mare. /<lat. nonnus

nun, -ă s. (lat. nonnus, nonns, tată adoptiv, mamă adoptivă; it. nonno, nonna, dial. sud nunno, nunna, bunic, bunică, naș, nașă, de unde și ngr. nunós, nuná, nun, nună; alb. nun; fr. nonne [de unde germ. nonne], călugăriță. V. naș). Acela saŭ aceĭa care, la cununie, ține făclia în onoarea celor care se cunună. Naș. V. nenea.

nună (pop.) s. f., g.-d. art. nunei; pl. nune

nună (pop.) s. f., g.-d. art. nunei; pl. nune

nună s. f., g.-d. art. nunei; pl. nune

NUNĂ s. nașă. (~ de cununie.)

nună (nunelă), nunele, s.f. (reg.) pistrui pe față; aluniță sau alt semn mic pe corp.