9 definiții pentru norma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

norma vt [At: BARCIANU / Pzi: ~mez / E: normă] 1 A supune unei reguli. 2 A stabili cât trebuie lucrat într-o unitate de timp. 3 A stabili cantitatea fixă de materie primă, combustibil etc. care trebuie să fie folosită în procesul de producție și care nu trebuie să fie depășită.

NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau o cantitate de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. A stabili norma unei anumite lucrări sau pentru un domeniu de activitate tehnico-economic.

NORMÁ vb. I. tr. A stabili norma (de lucru). [Cf. germ. normen, normieren, rus. normirovati].

NORMÁ vb. tr. 1. a stabili norma de muncă pentru un anumit domeniu de activitate. ◊ a stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară. 2. a supune unei norme (1). (< normă)

A NORMÁ ~éz tranz. A face să corespundă unei norme. /Din normă


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză

normá vb., ind. prez. 1 sg. norméz, 3 sg. și pl. normeáză

Intrare: norma
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • norma
  • normare
  • normat
  • normatu‑
  • normând
  • normându‑
singular plural
  • normea
  • normați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • normez
(să)
  • normez
  • normam
  • normai
  • normasem
a II-a (tu)
  • normezi
(să)
  • normezi
  • normai
  • normași
  • normaseși
a III-a (el, ea)
  • normea
(să)
  • normeze
  • norma
  • normă
  • normase
plural I (noi)
  • normăm
(să)
  • normăm
  • normam
  • normarăm
  • normaserăm
  • normasem
a II-a (voi)
  • normați
(să)
  • normați
  • normați
  • normarăți
  • normaserăți
  • normaseți
a III-a (ei, ele)
  • normea
(să)
  • normeze
  • normau
  • norma
  • normaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

norma

  • 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. A supune unei norme, a stabili ceva prin norme.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie:

  • normă
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00