NORMA, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

norma vt [At: BARCIANU / Pzi: ~mez / E: normă] 1 A supune unei reguli. 2 A stabili cât trebuie lucrat într-o unitate de timp. 3 A stabili cantitatea fixă de materie primă, combustibil etc. care trebuie să fie folosită în procesul de producție și care nu trebuie să fie depășită.

NORMA, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau o cantitate de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

NORMA, normez, vb. I. Tranz. A stabili norma unei anumite lucrări sau pentru un domeniu de activitate tehnico-economic.

NORMA vb. I. tr. A stabili norma (de lucru). [Cf. germ. normen, normieren, rus. normirovati].

NORMA vb. tr. 1. a stabili norma de muncă pentru un anumit domeniu de activitate. ◊ a stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară. 2. a supune unei norme (1). (< normă)

A NORMA ~ez tranz. A face să corespundă unei norme. /Din normă

norma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. normez, 3 normează; conj. prez. 1 sg. să normez, 3 să normeze

norma (a ~) vb., ind. prez. 3 normează

norma vb., ind. prez. 1 sg. normez, 3 sg. și pl. normează