nituire sf [At: ORBONAȘ, MEC. 406 / Pl: ~ri / E: nitui] 1 Îmbinare cu nituri¹ a două sau mai multe piese Si: nituit¹ (1), nituitură (1). 2 Formare a unui al doilea cap al nitului¹, după ce acesta a fost trecut printre găurile pieselor care au fost îmbinate Si: nituit¹ (2).

NITUIRE, nituiri, s. f. Acțiunea de a nitui și rezultatul ei. Nituire la cald.

nituire s. f., g.-d. art. nituirii; pl. nituiri

nituire s. f., g.-d. art. nituirii; pl. nituiri

nituire s. f., g.-d. art. nituirii; pl. nituiri

NITUIRE s. (TEHN.) nituit.

NITUIRE s. (TEHN.) nituit.

NITUlRE s. f. Acțiunea de a nitui și rezultatul ei; nituit¹, nituitură. cf. ddrf. Sudajul prin puncte este foarte economic și tinde să înlocuiască în foarte multe cazuri nituirea. orbonaș, mec. 406. Nituirea cu ciocanul pneumatic se face ca și în cazul nituirii cu mîna, cu deosebirea că baterea capului nitului se face pe cale automată cu ciocanul penumatic numit și revolver. ioanovici, Tehn. 156, cf. 154. Pentru nituiri de cazane, s-au stabilit... relații practice între diferitele elemente ale îmbinării. soare, maș. 59, cf. 52, 55. După condițiile pe cari trebuie să le îndeplinească îmbinarea, nituirea poate fi: de articulație, de rezistență, de rezistență-etanșare, de etanșare sau ornamentală. ltr^2. Nituirea se efectuează manual sau mecanizat. DER. – pl.: nituiri. – v. nitui.