nins, ninsă [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~nși, ~e / E: ninge] 1 a Acoperit de zăpadă. 2 a Pe care s-a depus zăpada. 3 a (Fig; d. oameni; îla) ~ de ani (sau) de vreme Bătrân. 4 a (Fig; d. oameni) Cărunt. 5 a (Rar; d. cai) Care are șuvițe albe de păr. 6 sf (Reg; îs) ~ă mare Ninsoare (1).

NINS, -Ă, ninși, -se, adj. Acoperit de zăpadă. E-atît de bine cînd pe drumuri ninse Întîlnești o casă cu lumini aprinse. TOPÎRCEANU, B. 12. Iar cînd bietul bătrîn intră pe ușă nins și plin de frig, eu tresar de bucurie și-l primesc cu un «bună vremea» cald și repetat de cîteva ori în șir. PĂUN-PINCIO, P. 97. Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse. EMINESCU, O. I 157. ♦ Fig. Cărunt. Deși bătrîn și nins, în trupu-i drept și falnic ardea un suflet de flacără. SADOVEANU, O. I 248. Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici Icoana firavei bunici. IOSIF, PATR. 9. ◊ Expr. Nins de ani (sau de vreme) = bătrîn, cu părul alb. Atîta știau că acum albi erau caii, bătrîn vizitiul, nins de ani doctorul. ANGHEL, PR. 91.

NINS ~să (~și, ~se) 1) v. A NINGE. 2) fig. Care are părul cărunt; încărunțit. ~ pe la tâmple. ◊ (A fi) ~ de ani (sau de vreme) (a fi) bătrân cu părul alb. ~ în luna lui mai încărunțit de tânăr. /v. a ninge

NINS adj. v. cărunt, sur.

nins adj. v. CĂRUNT. SUR.