NINS, -Ă adj., s. f. 1. adj. Acoperit de zăpadă, pe care s-a depus zăpadă. cf. pontBriant, d. Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse. eminescu, o. i, 157. Munți cu fruntea ninsă. id. n. 13, cf. ddrf. Cînd bietul bătrîn intră pe ușă nins și plin de frig, eu tresar de bucurie. păun-pincio, p. 97. Văd poarta țărnii... Turnul vechi... O casă... două... Toate ninse! iosif, v. 43. Copacii rari și ninși par de cristal. bacovia, o. 35. O, e-atît de bine cînd pe drumuri ninse Întîlnești o casă cu lumini aprinse. topîrceanu, B. 12. ◊ Expr. Nins de ani (sau de vreme) = (despre oameni) bătrîn. Aîta știau că acum albi erau caii, bătrîn vizitiul, nins de ani doctorul. anghel, pr. 91. ♦ Fig. Cărunt. Cu părul nins, cu ochii mici Și calzi de duioșie, Aieve parc-o văd aici, Icoana firavei bunici. iosif, v. 41. Cînd cineva, descriind pe un bătrîn, vorbește despre părul său nins... dorește să pună în lumină vehemența impresiei primite de la aspectul acelui bătrîn. vianu, m. 70. ♦ (Rar; despre cai) Care are șuvițe albe de păr. cf. enc. vet. 152. 2. s. f. (Regional; determinat de „mare”) Ninsoare (1) (Bumbești Jiu-Tîrgu Jiu), alr i 1 249/825. – pl.: ninși, -se. – v. ninge.