NESIMȚIRE s. f. 1. Pierdere a cunoștinței; leșin. 2. Lipsă de bun-simț; purtare a celui nesimțit² (1). 3. Indiferență, răceală; lipsă de sensibilitate. – Pref. ne- + simțire.

nesimțire sf [At: CANTEMIR, IST. 239 / Pl: ~ri / E: ne- + simțire] 1 Lipsă de bun-simț, de delicatețe, de bună creștere Si: (înv) nesimțibilitate (2). 2 Faptă, atitudine etc. care denotă lipsă de delicatețe, de bună creștere. 3 Indiferență. 4 Lipsă de sensibilitate. 5 (Șîe a fi în ~, a cădea în ~) Stare de inconștiență Si: leșin.

NESIMȚIRE s. f. 1. Pierdere a cunoștinței; leșin. 2. Lipsă de bun-simț: purtare a celui nesimțit² (1). 3. Indiferență, răceală; lipsă de sensibilitate. – Ne- + simțire.

NESIMȚIRE s. f. 1. (Construit mai ales cu verbele «a fi», «a rămîne», «a cădea» etc. și precedat de prep. «în») Pierdere a cunoștinței, lipsă de cunoștință de sine; leșin. Și-n nesimțire cade pe-a jilțului său spată. EMINESCU, O. I 95. 2. Lipsă de bun-simț; purtare a celui nesimțit.

NESIMȚIRE f. 1) Lipsă de bun-simț; nerușinare. 2) Stare de inconștiență; pierdere a cunoștinței; leșin. ◊ A cădea în ~ a-și pierde cunoștința; a leșina. /ne- + simțire

nesimțire f. lipsă de simțire.

nesimțíre f. Insensibilitate, lipsă de simțire. Apatie, indiferență, indolență. Impasibilitate.

nesimțire s. f., g.-d. art. nesimțirii

nesimțire s. f., g.-d. art. nesimțirii

nesimțire s. f., g.-d. art. nesimțirii

NESIMȚIRE s. 1. insensibilitate, nesensibilitate, (înv.) nesimțibilitate. (~ la injecții.) 2. v. leșin.

NESIMȚIRE s. 1. insensibilitate, nesensibilitate, (înv.) nesimțibilitate. (~ la injecții.) 2. (MED.) inconștiență, leșin, lipotimie, (rar) leșinătură. (Se află încă în stare de ~.)

Nesimțire ≠ sensibilitate