NEOLITIC, -Ă, neolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră șlefuită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăritului; epoca pietrei șlefuite. 2. Adj. Care aparține neoliticului (1), care se referă la neolitic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néolithique.

neolitic^[1], ~ă [At: XENOPOL, I. R. I, 40 / P: ne-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr néolithique] 1 sn Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat vârsta bronzului, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei. 2 sn Serie de straturi geologice din neolitic (1). 3 a Care aparține neoliticului (1). 4 a Care se referă la neolitic (1). 5 a Care datează din neolitic (1). 6 a Care este caracteristic neoliticului (2). corectat(ă)

NEOLITIC, -Ă, neolitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. Perioadă din istoria omenirii care a urmat după mezolitic și a precedat epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei; epoca pietrei lustruite. 2. Adj. Care aparține neoliticului (1), care se referă la neolitic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néolithique.

NEOLITIC, -Ă, neolitici, -e, adj. Referitor la ultima fază a evoluției industriei omului preistoric. ♦ (Substantivat, n.) Ultima epocă a preistoriei, epoca pietrei lustruite (caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită sau de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei). ♦ (Substantivat, n.) Etajul inferior al cuaternarului superior.

NEOLITIC s.n. Ultima epocă a preistoriei, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii primitive, a creșterii vitelor și a olăriei. // adj. Care datează din această epocă. [< fr. néolithique, cf. gr. neos – nou, lithos – piatră].

NEOLITIC, -Ă adj., s. n. (din) perioada comunei primitive, între mezolitic și epoca metalelor, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră lustruită și de bronz, prin apariția agriculturii, a creșterii vitelor și a olăriei. (< fr. néolithique)

NEOLITIC ~că (~ci, ~ce) și substantival 1) Care ține de perioada uneltelor de piatră șlefuită. 2) Care datează din această perioadă. [Sil. ne-o-] /<fr. néolithique

* neolític, -ă adj. (vgr. lithos, peatră). Din epoca cea maĭ noŭă a etățiĭ de peatră.

neolitic¹ (desp. ne-o-) adj. m., pl. neolitici; f. neolitică, pl. neolitice

neolitic¹ (ne-o-) adj. m., pl. neolitici; f. neolitică, pl. neolitice

neolitic adj. m. (sil. ne-o-), pl. neolitici; f. sg. neolitică, pl. neolitice

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil₁), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie₁), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen₁), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic₁), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie₁), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen₁), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.