nemutat¹ sn [At: DOSOFTEI. V. S., ianuarie 1^v/20 / Pl: (rar) ~uri / E: ne- + mutat] 1 Rămânere în același loc. 2 Neschimbare (1). 3 (Pex) Stabilitate. 4 (Pex) Fermitate.

nemutat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 232^v/16 / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + mutat] (Înv) 1 Care nu s-a modificat. 2 Veșnic.

NEMUTAT¹ s. n. Negativ al lui mutat¹; faptul de a nu (se) muta (II 1, 2), de a nu (se) schimba; p. ext. (învechit) statornicie, fermitate. Minunînd pre eparhu... cu nemutatul gîndului său. dosoftei, v. s. ianuarie 1^v/20. Cunoscînd nemutatul gîndului sv[î]nt[u]lui, l-au închisu-l. id. ib. octombrie 66^r/33. – Pref. ne- + mutat¹.

NEMUTAT², -Ă adj. 1. Negativ al lui mutat²; (învechit) care nu s-a schimbat, nu s-a modificat. cf. gcr i, 184/27, dosoftei, v. s. decembrie 232^v/16. Cuvintele lui precum sînt nemutate, la mijloc le punem. cantemir, hr. 73, cf. LB, VALIAN, v., DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., SCL 1960, 530. 2. (Învechit) Veșnic. Va dărui măriii tale... lăcaș nemutat. biblia (1688), [prefață] 8/54. – pl.: nemutați, -te. – pref. ne- + mutat².