nemușug sn [At: MÂNDRESCU, UNG. 175 / V: ~mișug, ~moșag, ~mșug / Pl: ~uri / E: neam] (Reg) 1 Legătură de familie. 2 Înrudire. 3 Rudă. corectat(ă)

NEMUȘUG, nemușuguri, s. n. (Regional) 1. Legătură de familie, rudenie. În puterea nemușugului, venea tare adesa pe la curtea boierească. I. CR. III 35. 2. Rudă, neam² (3). Face pe nemușuguri să rîdă. PAMFILE, M. R. I 92.

NEMUȘUG, nemușuguri, s. n. (Reg.) 1. Legătură de familie, rudenie. 2. Rudă, neam. – Magh. nemesség.

nemișug² sn vz nemușug

nemoșag sn vz nemușug

nemșug sn vz nemușug

NEMUȘUG s. v. înrudire, neam, rubedenie, rudă, rudenie.

nemușug s. v. ÎNRUDIRE. NEAM. RUBEDENIE. RUDĂ. RUDENIE.

NEMUȘUG s. n. (Regional) 1. Legătură de familie; înrudire. cf. mîndrescu, ung. 175. În puterea nemușugului venea tare adesa pe la curtea boierească. i. cr. iii, 35, cf. coman, gl., alr i 485/160, 229, 251. 2. Neam (I 2). Începe a face fel de fel de ghidușii... spre a face pe nemușuguri să rîdă, să vorbească ori să-i adoarmă. pamfile, dușm. 92, cf. alrm i/n h 252, a ii 2. – Pl.: nemușuguri. – Și: nemișug (coman, gl.), nemoșag (alrm i/ii h 252/18), nemșug (mîndrescu, ung. 175, alrm i/ii h 252) s.n. – De la neam.