NEMUȘUG s. n. (Regional) 1. Legătură de familie; înrudire. cf. mîndrescu, ung. 175. În puterea nemușugului venea tare adesa pe la curtea boierească. i. cr. iii, 35, cf. coman, gl., alr i 485/160, 229, 251. 2. Neam (I 2). Începe a face fel de fel de ghidușii... spre a face pe nemușuguri să rîdă, să vorbească ori să-i adoarmă. pamfile, dușm. 92, cf. alrm i/n h 252, a ii 2. – Pl.: nemușuguri. – Și: nemișug (coman, gl.), nemoșag (alrm i/ii h 252/18), nemșug (mîndrescu, ung. 175, alrm i/ii h 252) s.n. – De la neam.