nemție sfs [At: (a. 1803) DOC. EC. 72 / E: neamț + -ie] (În construcții prepoziționale) 1 (Trs; înv) Limbă germană. 2 (Reg) Modă orășenească. 3 (Reg) Haine orășenești. 4-5 (Rar) Nemțime (3-4).

NEMȚIE s. f. (Popular, în expr.) Pe nemție = după moda orășenească. Fata care-mi place mie Se tot poartă pe nemție, Ca să-mi facă necaz mie. MAT. FOLK. 888.

nemțíe f. Pop. Țară nemțească. Pe nemție (Vechĭ), ca Nemțiĭ: a vorbi, a te îmbrăca pe nemție.

nemție (înv., reg.) s. f., art. nemția, g.-d. nemții, art. nemției

nemție (reg.) s. f., art. nemția, g.-d. nemții, art. nemției

nemție s. f., art. nemția, g.-d. nemții, art. nemției

NEMȚIE s. f. sg. 1. (Învechit și prin Transilv. în construcții prepoziționale) Limba germană. Tălmăcirea după cea adevărată, scoasă după nemție, dă porunca ce au dat aghentul chesaricesc (a. 1803). Doc. Ec. 72. Cărticica năravurilor bune, pentru tinerime, acum întîi de pre nemție pre românie întoarse [Titlu]. ap. IoRgA, l. Ii, 325. Se fac niște triunghiuri de jolgiu, care pre aiuri se numesc pe nemție – „țoacăni”. viciu, gl. 91. 2. (Regional; în construcții prepoziționale) Modă orășenească, haine orășenești. Fata care-mi place mie Se tot poartă pe nemție, Ca să-mi facă necaz mie. Mat. Folk. 888. 3. (Rar) Nemțime. Cf. Polizu. Închipuie-ți petrecere, să-l avem pe dacoromânașul nostru în mijlocul nemției! Caragiale, o. vi, 36. – Neamț + suf. -ie.